Eu și Markus „ne cunoaștem” de ceva vreme. Prima noastră întâlnire a fost pe vreme de război, atunci când m-am atașat de personajul său feminin, Liesel, și l-am urmărit cu sufletul la gură. A fost o întâlnire care voiam să dureze mai mult, pentru că părea promițătoare și plină de aventură. Așa că l-am mai scos o dată „în oraș”, dar de dată aceasta pe „Podul de Lut”, unde am încercat să găsesc anumite elementele care îl definesc pe Markus ca autor. După această lectură cred că vom avansa serios în relație. 🙂
O lecție de viață
„Podul de Lut” este despre FAMILIE și o definește cu fiecare capitol. Este o poveste despre pierdere, despre suferință, dar și despre iubirea de frate, care trebuie să dăinuie în timp și indiferent de condițiile de trai. Fiindcă și eu am crescut fără tată, am rezonat foarte mult cu această poveste și am încercat să înțeleg și cum un copil poate să se dezvolte emoțional fără îndrumarea unui tată. Din păcate, în această carte frații Dunbar nu sunt un exemplu de indiviat în ceea ce privește educația primită în lipsa unui tată, dar condițiile în care au trăit o justifică: mama lor a murit, tatăl i-a părăsit și practic s-au crescut unii pe alții, fiecare cum știe mai bine. Nu sunt perfecți, au defecte și vicii, însă sunt în mediul lor, unde se înțeleg și se iubesc. Acest simt de apartenență mi s-a părut extraordinar și extrem de instinctual clădit, pentru că se bazează strict pe dragostea de frate, care nu este forțată sau artificială.
Când tatăl lor se întoarce după atâția ani și le cere să îl ajute să construiască un pot de lut, nedumerirea este maximă, dar și durerea. Unde a fost în toți acești ani și de ce a lăsat 5 băieți să crească singuri? Sunt multe întrebări care m-au roș pe dinăuntru, dar mi-a fost destul de greu să le găsesc răspuns. Gustăm puțin și din trecut, din viațq părinților celor 5 și vedem exact ce s-a întâmplat și ce decizii au luat de au ajuns în acest punct. A fost o parte frumoasă din carte, care m-a întristat dar și bucurat în același timp, unde parcă autorul și-a dat silința să aducă o pată de culoare unei povești foarte triste. Mulțumesc Libris.ro pentru carte.
Cum scrie Markus Zusak?
Scrie scurt și uneori parcă este lipsit de sentimente. Își lasă personajele destul de libere și poate să fie un gest destul de impulsiv în partea sa, pentru că dacă nu le controlează, acestea nu pot să exprime trăiri REALE. Cred că aici a greșit puțin și poate mai are de lucrat, fiind într-o etapă în care trebuie să învețe să transmită mai multă emoție, pentru că sunt persoane ca mine, care au nevoie de ea din belșug.
Alte recenzii de la Markus Zusak:
