Rezumat Schitul romanesc Prodromu. Indrumator pentru pelerini - * * *

Iubiți pelerini, Pășind pe aceste locuri sfinte ale Muntelui Athos și ajungând și la Schitul Românesc Prodromu — chiar dacă facem călătoria fie și numai cu gândul, citind acest modest îndrumător duhovnicesc — fără îndoială că suntem impresionați de mulțimea lucrurilor minunate pe care le întâlnim în acest pelerinaj.
Citește tot rezumatul cărții Schitul romanesc Prodromu. Indrumator pentru pelerini... Ele sunt rodul conlucrării dintre dumnezeiescul Har și munca neobosită a monahilor athoniți, în care se înscrie și străduința monahilor români de a avea și ei o prezență duhovnicească în această livadă a Sfintei Ortodoxii, binecuvântată de Dumnezeu și ocrotită de Preasfânta Maică a Domnului. Pentru a aduna rod duhovnicesc din tot ceea ce vedem, auzim sau citim despre Sfântul Munte, trebuie să luăm aminte la unele lucruri care ne privesc direct pe fiecare din noi. Trebuie să știm că și noi înșine suntem un loc sfânt, deoarece prin Sfântul Botez s-a sălășluit în noi harul Sfântului Duh, ne-am îmbrăcat în Hristos și am devenit fii luminați ai Sfintei Biserici. De aceea, după orice pelerinaj la Sfântul Munte, trebuie să pășim pe calea vieții noastre cu mai multă atenție și grijă de sine. Fiindcă în această călătorie lăuntrică vom întâlni locuri frumoase, scăldate în lumină, dar și locuri înghețate și cuprinse de întuneric. - Arhim. Petronie Tănase Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Schitul romanesc Prodromu. Indrumator pentru pelerini?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Schitul romanesc Prodromu. Indrumator pentru pelerini și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Schitul romanesc Prodromu. Indrumator pentru pelerini scrisă de * * *. Schitul romanesc Prodromu. Indrumator pentru pelerini a apărut în anul 2018. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2018 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Schitul romanesc Prodromu. Indrumator pentru pelerini este editura SCHITUL ROMANESC PRODROMUL - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura SCHITUL ROMANESC PRODROMUL aici. Cartea Schitul romanesc Prodromu. Indrumator pentru pelerini face parte din categoria Carte Ortodoxa. Este o carte ușor de citit, are doar 118 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Schitul romanesc Prodromu. Indrumator pentru pelerini și, de asemenea, sperăm că autorul * * *, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde