Volumul zece din seria Cuvinte de aur are ca temă Biserica și Taina Preoției. Volumul cuprinde pe larg învățături despre Biserică, despre mersul la biserică, despre Preoție, preot și predicator, despre păcatul osândirii preotului, despre episcop și hirotonie .
Biserica este caracterizată de către învățătorul Ioan Hrisostom drept „Taina cea mare” care s-a descoperit la plinirea vremii. [...] Există Biserica cerească, Biserica îngerilor, în înțelesul general, dar următoare acesteia, și Biserica în sens restrâns. Biserica își are începutul odată cu crearea protopărinților și a fost reîntemeiată în chip definitiv de către Hristos ca un Rai. Ea constituie un trup al cărei element dumnezeiesc este capul, elementul omenesc fiind alcătuit din membrele vrednice sau nevrednice. Unitatea Bisericii este păstrată prin prezența lui Hristos în mijlocul ei. Care este scopul Bisericii? Scopul ei îl poate afla cineva prin participarea la viața Bisericii care, din nefericire, nu este și nici nu se desfășoară așa cum trebuie. Pretextele și justificările creștinilor de atunci sunt întocmai ca și cele ale creștinilor de astăzi. Ne necăjește căldura, frigul, faptul că nu înțelegem cele spuse în Biserică, și altele asemănătoare. Tuturor acestor pretexte le răspunde pe măsură învățătorul cu „gură de aur”. Taina Preoției este harisma dumnezeiască și slujirea care se potrivește îngerilor: „Se săvârșește pe pământ, însă are rânduiala lucrurilor cerești”. De aceea nu este îngăduit să dorească preoția oamenii care sunt lipsiți de însușirile necesare: de iubire față de turmă, de râvnă, de smerenie, de capacitate învățătorească și conducătoare. Responsabilitățile preotului sunt foarte grele, pentru că el își asumă lucrarea mântuirii sufletelor. Problemele și greutățile lui sunt multe.Preotul este omul cel mai bun și mai prețios pe care-l are lumea. Este îngerul lui Dumnezeu și mijlocitorul între Dumnezeu și oameni. Cinstea care trebuie să i se acorde preotului este pe măsura vredniciei lui. De aceea sfântul Ioan condamnă cu tărie osândirea adusă preotului, care îi atinge și pe păstorii vrednici. Comandantul războiului duhovnicesc este episcopul. Din acest motiv, generalul acesta trebuie să fie un războinic experimentat, pentru că lupta lui este dusă împotriva stăpânirilor întunericului. Grija pentru toți este scopul Bisericii, de aceea calitățile episcopului sunt menționate îndeosebi în cuvintele despre preoție ale Sfântului învățător cu gura de aur. Grija episcopului nu trebuie să se limiteze doar la biserica locală peste care a fost pus întâistătător, ci trebuie să cuprindă întreaga Biserică a lui Hristos. [...] Toate aceste subiecte le vom lectura urmărind până iscusită a Sfântului Părinte. (Benedict Ieromonahul, Schitul Nou) Fragment din volum: “Omule, te înșeli pe tine însuți! Cu siguranță că este cu putință să te rogi și în casa ta, însă este cu neputință să te rogi așa cum te rogi în biserică, unde există o mulțime atât de mare părinți, unde se înălță de către toți rugăciunea obștească către Dumnezeu. Nu ești ascultat atât de mult de Domnul când te rogi singur, cât atunci când Îl rogi împreună cu frații tăi. Pentru că aici în biserică există ceva mai mult, adică înfrățire, înțelegere, legătura iubirii și rugăciunile preoților. De aceea și conducătorii slujbelor sunt preoții, încât rugăciunile mulțimii, care sunt mai slabe, fiind întărite de rugăciunile lor, care sunt mai puternice, să se înalțe împreună la ceruri. Pe de altă parte, ce folos ar putea să iasă din omilie când nu este însoțită de rugăciune? Trebuie ca rugăciunea să meargă înainte și să fie urmată de cuvânt. Tocmai așa spun și Sfinții Apostoli: Iar noi vom stărui în rugăciune și în slujirea cuvântului (Faptele Apostolilor 6, 4). La fel face și Sfântul Pavel care, în introducerea epistolelor sale, se roagă ca lumina rugăciunii, la fel ca și lumina candelei, să-i ajute în răspândirea învățăturii celei drepte. Dacă te obișnuiești pe tine însuți să te rogi corect, nu vei avea nevoie de învățătura celor robi împreună cu tine, deoarece Însuși Dumnezeu îți va lumina mintea fără să fie nevoie de ajutorul mijlocitorului. Dacă rugăciunea unui singur om are atâta putere, mult mai mare putere are rugăciunea care se face de o mulțime de oameni. Pentru că este mai mare puterea rugăciunii obștești, la fel și îndrăzneală, decât rugăciunea particulară care se face în casă. Și de unde vede lucrul acesta? Ascultă-l pe Sfântul Pavel însuși care zice: Cel Care ne-a izbăvit pe noi dintr-o moarte că aceasta și ne izbăvește și în Care nădăjduim că încă ne va mai izbăvi, ajutându-ne și voi cu rugăciunea pentru noi, așa încât darul acesta făcut nouă pentru rugăciunea multora, să ne fie prilej de mulțumire adusă de către mulți pentru noi (II Corinteni 1, 10-11)."
