Legea contenciosului administrativ și 5 legi uzuale cuprinde Legea nr. 554/2004, precum și alte 5 acte normative conexe, și anume: Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, Ordonanța Guvernului nr.
27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și Ordonanța Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității. Articolele din actele normative redate în volumul Legea contenciosului administrativ și 5 legi uzuale sunt însoțite, acolo unde a fost cazul, de extrase din deciziile Curții Constituționale, precum și din deciziile în interesul legii și hotărârile prealabile pronunțate de completele specializate ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. De asemenea, se fac trimiteri la legislația conexă și a fost întocmit un index alfabetic al termenilor relevanți din Legea contenciosului administrativ.
