Vrajitorul din Oz

    Una dintre cele mai frumoase cărți clasice, tradusă în peste 50 de limbi, "Vrăjitorul din OZ" îi învață pe copii ce înseamnă bunătatea, altruismul și curajul.     Luată pe sus de o tornadă, împreună cu Toto, cățelușul ei, dar și cu mica lor casă din Kansas, Dorothy ajunge pe tărâmul fantastic al lui Oz.
Citește tot rezumatul cărții Vrajitorul din Oz... Lumea presărată cu Muchinezi jucăuși, păduri fermecate, căsuțe din protelan și vrăjitoare îi pune la numeroase încercări pe Dorothy și pe noii ei tovarăși de drum: Sperie-Ciori, Omul de Tinichea și Leul cel Fricos. Dar cei patru le înfruntă cu curaj, în speranța că, odată ajunși în Orașul de Smarald, Marele Vrăjitor le va îndeplini cele mai arzătoare dorințe.     Fragment din volumul "Vrăjitorul din Oz" de L. Frank Baum:     “— Scoate-mi paiele și împrăștie-le peste fetiță, cățel și Leu, îi spuse Omului de Tinichea, iar albinele nu vor putes să-i înțepe.     Așa și făcură, iar paiele îi acoperiră cu totul pe Dorothy, Toto și Leu, care stăteau întinși pe jos, strânși unii într-alții, Când sosiră albinele, nu-i mai găsiră decât pe Omul de Tinichea, așa că se năpustiră asupra lui ca să-l înțepe și fără să-l rănească deloc, își rupseră acele în tablă. Cum albinele nu pot trăi dacă li se rupe acul, asta i-a fost sfârșitul roiului celui negru, risipit împrejurul Omului de Tinichea precum pulberea de cărbune, grămezi-grămăjoare.     Apoi, Dorothy și Leul se ridicară și fata îl ajută pe Omul de Tinichea să-l umple la loc cu paie pe Sperie-Ciori, aranjându-l la fel ca înainte. Și își continuară călătoria.     Vrăjitoarea cea Rea se înfurie atât de tare văzând albinele negre ca niște grămăjoare din pulbere de cărbune, că bătu din picior și își smulse părul din cap, scrâșnind din dinți. Apoi chema doisprezece robi de-ai ei, pe Winki. Le înmână sulițe ascuțite și le porunci să se repeadă la străini și să-i spulbere.     Winkii nu erau viteji din fire, dar trebuiau să îndeplinească porunca. Așa că porniră și ajunseră la Dorothy. Atunci Leul scoase un răget cumplit și se repezi asupra lor, iar Winkii, sărmanii, fură atât de înfricoșați, încât fugiră înapoi cât îi țineau picioarele.     Când îi văzu înapoi la castel, Vrăjitoarea cea Rea îi bătu cu o curea și-i trimise înapoi la muncă, după care se așeză să cugete la ce-ar mai putea să facă. Nu putea înțelege cum de-i dăduseră greș toate planurile de nimicire a acestor străini. Totuși, era o Vrăjitoare puternică și rea, așa că în curând puse din nou ceva la cale.     Într-un dulap avea o tichie de aur mărginită cu cercuri din diamante și rubine. Această tichie de aur era fermecată. Oricine o stăpânea putea să cheme de trei ori Maimuțele Înaripate, care ascultau de orice poruncă. Dar nu le putea porunci acestor ciudate făpturi decât de trei ori. Vrăjitoarea cea Rea folosise deja de două ori vraja: o dată când îi înrobise pe Winki și luase ținutul în stăpânire. Atunci o ajutaseră Maimuțele Înaripate. A doua oară când luptase cu Marele Oz însuși, alungându-l din țara de la Apus.” Citește mai puțin...