Romanul Mary a fost nominalizat pe lista scurtă la Premiul August, distins cu Premiul pentru roman al Radioului Suedez, Premiul pentru roman al orașului Gavle și Premiul Jeanette Schocken al orașului Bremerhaven.
Parabola politică despre dictatura sau arheologie a sufletului omenesc prins în capcanele istoriei, Mary este în același timp o carte a supraviețuirii în orice condiții, chiar și atunci când ai pierdut totul. Performanța narativă este remarcabilă: scrisă de un autor bărbat, cartea dă voce și conștiința unei femei însărcinate – Maria eternă –, fără vreo notă falsă. Povestea torturilor pe care ea le îndură are efect de catharsis, iar răul, paradoxal, pune în lumină gesturi de o nespusă gingășie. ARIS FIORETOS s-a născut în 1960 la Goteborg și a copilărit la Lund. Este fiul unui tată grec emigrat în anii ’50 din motive politice și al unei mame austriece. A studiat la Stockholm, la Paris cu Jacques Derrida și în Statele Unite, la Universitatea Yale.
