Rezumat Capitole din autobiografia mea - Mark Twain

În volumul său autobiografic, Mark Twain se prezintă cititorului într-o lumină inedită. Într-o proză spumoasă, plină de ironie și autoironie, scriitorul american povestește cu naturalețe evenimente stânjenitoare ori neobișnuite din propria copilărie și tinerețe, își admite neajunsurile și defectele, zugrăvește caracterul pitoresc al locuitorilor din zonele rurale americane.
Citește tot rezumatul cărții Capitole din autobiografia mea... Mark Twain se dezvăluie atât ca om de lume și prieten, cât și ca soț și tata iubitor, iar pasajele din jurnalul fiicei sale favorite, pe care autorul le include în volumul de față, sunt mărturii prețioase și emoționante despre viața intimă a unui autor american legendar. În Capitole din autobiografia mea strălucește mai puțin scriitorul Twain și se conturează mai mult omul Twain, care nu și-a pierdut niciodată latura ludică, ba chiar a îmbrățișat-o, transformând-o în vocație. Pisicile mele se mai aseamănă cu ființele umane și într-un alt fel: când Cenușă începe să facă paradă cu sentimentele sale prefăcute, celelalte din gașcă se iau după ea, ca să fie și ele în rând cu lumea. La fel fac și oamenii care se tem să nu rămână în afara grupului; oricare ar fi modă, ei se conformează, fie că le place acea modă, fie că nu, pentru că le lipsește curajul de a o ignora și de a-și croi propriul drum. Tuturor le-ar plăcea să îmbrace haine largi și confortabile, colorate și spectaculoase, și așa au și făcut până acum un secol, când un rege sau un alt măgar cu influență a introdus nuanțele sobre, disconfortul și urâțenia în îmbrăcămintea masculină. Publicul docil a capitulat în fața acestui afront; în consecință, încă ne aflăm în această odioasă captivitate și probabil că tot aici vom rămâne pentru mult timp. În ceea ce privește imitația slugarnică, omul întrece maimuța de fiecare dată. Omul de rând este lipsit de opinii independente. Nu e interesat să născocească o părere proprie, prin analiză și reflecție, ci e doar nerăbdător să afle ce părere are vecinul său și să o adopte cu slugărnicie. Mama a avut destul de multă bătaie de cap cu mine, dar cred că i-a plăcut. Fratele meu, Henry, nu-i făcea nicio problema. El era mai mic cu doi ani decât mine și cred că monotonia neîntreruptă a bunătății, sincerității și supunerii sale ar fi fost un calvar pentru ea, dacă nu aș fi asigurat eu diversitatea, trăgând spre cealaltă direcție. Eram un tonic prețios pentru ea. Am fost întotdeauna un om distrat. M-am născut așa; de aceea, comiteam constant, aproape fără să-mi dau seama, tot felul de delicte minore care aduceau asupra mea umilințe. Acestea ar fi trebuit să mă umilească, dar nu o făceau, pentru că nu realizăm ce se întâmplă. - Mark Twain, Capitole din autobiografia mea Fragment din cartea "Capitole din autobiografia mea", de Mark Twain "AM FOST întotdeauna un om distrat. M-am născut așa; de aceea, comiteam constant, aproape fără să-mi dau seama, tot felul de delicte minore care aduceau asupra mea umilințe. Acestea ar fi trebuit să mă umilească, dar nu o făceau, pentru că nu realizăm ce se întâmplă. Livy însă realiza; de aceea, sărmana de ea avea de înfruntat umilințele; ea, care nu le provoca și nu le merită. Spunea mereu că sunt cel mai dificil copil al ei. Era foarte sensibilă în legătură cu mine. O neliniștea să mă vadă făcând lucruri necugetate, care îmi aduceau critici, așa că avea mereu grijă să mă protejeze în fața delictelor despre care vorbesc. Înainte de a pleca din Hartford către Washington, mi-a spus: - Am scris un scurt avertisment și ți l-am pus în buzunarul vestei. Când o să te îmbraci pentru recepția autorilor de la Casa Albă, o să-ți bagi degetele în buzunarele vestei, cum îți e obiceiul, și vei găsi bilețelul acolo. Citește-l cu atenție și fă cum scrie acolo. Eu nu voi putea fi cu tine, așa că îmi voi delega datoriile străjerești acelui bilețel. Dacă ți-aș oferi verbal avertismentul, ți-ar ieși din cap în câteva minute. Era în perioada primului mandat al președintelui Cleveland. Nu îi văzusem niciodată soția - tânără, frumoasă, înțelegătoarea, blândă și fascinanta lui soție. Într-adevăr, imediat după ce m-am îmbrăcat pentru a porni către Casa Albă, am găsit acel bilețel, de care uitasem de mult. Era un bilețel grav și serios, ca și autoarea lui, dar m-a făcut să râd. Seriozitățile blânde ale lui Livy aveau deseori acest efect asupra mea, pe care cu greu l-ar fi produs cele mai reușite glume ale unui umorist profesionist; nu prea rad cu ușurință." Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Capitole din autobiografia mea?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Capitole din autobiografia mea și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Capitole din autobiografia mea scrisă de Mark Twain. Capitole din autobiografia mea a apărut în anul 2017. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2017 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Capitole din autobiografia mea este editura HERALD - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura HERALD aici. Cartea Capitole din autobiografia mea face parte din categoria Biografii. Este o carte groasă - trebuie să îți faci timp pentru ea - are 400 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Capitole din autobiografia mea și, de asemenea, sperăm că autorul Mark Twain, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde