Rezumat Leacuri si retete manastiresti Nr. 30 - 10 octombrie 2019 - 10 decembrie 2019 - * * *

Scriu aceste rânduri în târgul Iașilor, la doi pași de catedrala care adăpostește racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Peste numai câteva zile, aici va fi lumea de pe lume: Moldova toată (și nu numai!) se va aduna la marele praznic al ocrotitoarei ei.
Citește tot rezumatul cărții Leacuri si retete manastiresti Nr. 30 - 10 octombrie 2019 - 10 decembrie 2019... O sfântă copilă, o tânără de numai 27 de ani, s-a mutat la Domnul, după ce trăise o viață de curățenie, post și rugăciune. De altfel, postul aspru este cel care i-a dat supranumele, ca o formă de alint popular: Sfânta Vineri! Da, au fost și sunt biserici care au ca hram ziua de prăznuire a Sfintei Parascheva (14 octombrie), iar în poporul dreptcredincios ele se numesc, pe scurt, Sfânta Vineri. A avut și Bucureștiul o biserică, Sfânta Vineri — Herească, demolată de Ceaușescu în iunie 1987. Ce durere, ce jale pe bieții creștini. Unii au apucat să „fure" câteva cărămizi din trupul sfârtecat de buldozere al bisericii, alții au aprins lumânări, unii au plâns, alții chiar au blestemat... Oricum ar fi, răul fusese făcut, oamenii au fost răniți în inima lor, cuvioasa exilată (a câtă oară?), Bucureștiul îndoliat. Acum lucrurile s-au schimbat și prigoana a încetat, Sfânta așezată în racla de argint de la Iași sare în ajutorul celor necăjiți, al celor bolnavi, al celor nemângâiați. Căci dacă în continuare, de secole întregi, cei care îi cer ajutorul nemijlocit, înseamnă că totul este real. Că de n-ar fi, nu s-ar povesti — vorba romanului... Așadar, toată lumea este așteptată la Iași, iar dacă nu ajungeți acum nu-i băi: sunt alte 364 de zile în care Cuvioasă vă așteaptă.. Și când spun asta, vorbesc foarte serios: chiar vă așteaptă, pe fiecare în parte! - Răzvan Bucuroiu   Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Leacuri si retete manastiresti Nr. 30 - 10 octombrie 2019 - 10 decembrie 2019?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Leacuri si retete manastiresti Nr. 30 - 10 octombrie 2019 - 10 decembrie 2019 și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Leacuri si retete manastiresti Nr. 30 - 10 octombrie 2019 - 10 decembrie 2019 scrisă de * * *. Leacuri si retete manastiresti Nr. 30 - 10 octombrie 2019 - 10 decembrie 2019 a apărut în anul 2019. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2019 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Leacuri si retete manastiresti Nr. 30 - 10 octombrie 2019 - 10 decembrie 2019 este editura LUMEA CREDINTEI - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura LUMEA CREDINTEI aici. Cartea Leacuri si retete manastiresti Nr. 30 - 10 octombrie 2019 - 10 decembrie 2019 face parte din categoria Reviste. Este o carte subțirică, are numai 96 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Leacuri si retete manastiresti Nr. 30 - 10 octombrie 2019 - 10 decembrie 2019 și, de asemenea, sperăm că autorul * * *, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde