Spioana

   Constantin Virgil Gheorghiu (1916‑1992) s‑a născut în localitatea Războieni, Neamț. După studii de filosofie – iar mai apoi de teologie – la universitățile din București și Heidelberg, alegând calea exilului, în 1948, se stabilește în Franța, unde va publica răsunătorul său roman Ora 25, considerat, alături de Minunată lume nouă de Aldous Huxley, Procesul lui Franz Kafka ori 1984 de George Orwell, una dintre cărțile de primă mărime ale secolului al XX‑lea, fiind tradus, încă de la apariție, în zeci de limbi.
Citește tot rezumatul cărții Spioana... Dintre toate cărțile scrise de C.V. Gheorghiu, după hirotonia sa în 1963 ca preot al Bisericii Ortodoxe Române din Paris, "Spioană" rămâne – în viziunea criticii literare franceze – romanul cel mai izbutit al consacratului autor român. Frescă a unor realități românești deloc îndepărtate de zilele noastre, Spioană e cartea în care Gheorghiu își asumă atât rolul de narator obiectiv, cât și de personaj atipic al cărții, cunoscător al unor adevăruri exprimate răspicat în lumina Adevărului absolut…      Fragment din volum "Spioană" de Constantin Virgil Gheorghiu:     „Max Hublot e iritat. A-l întreba dacă știe numele nevestei sale și dacă ea avea un act de identitate i se pare atât de nelalocul său, de stupid, ca și cum ar fi fost întrebat dacă locuința lui are tavan, pereți și uși... Sunt lucruri care fac parte din întreg.     — M-am exprimat greșit, vă rog să mă iertați, spuse comandantul Dumonde. Într-adevăr, doamnă Hublot are toate actele necesare. Le-am studiat eu însumi, cu lupa. Sunt acte de identitate autentice, așa cum are toată lumea. Au fost verificate de Prefectura Poliției, de Ministerul Afacerilor Externe, de Ministerul de Interne. Au fost recunoscute ca fiind autentice chiar de Ambasada României la Paris... Aș vrea să întreb altceva...     — Întrebați-mă, comandante! Întrebați-mal Însă nu-mi mai puneți întrebări suprarealiste. N-ați venit, cu siguranță, la mine ca să mă întrebați cum se numește soția mea. Care este, de fapt, scopul vizitei?     — E chiar cel pe care l-ați menționat, domnule profesor. Sunt la dumneavoastră pentru a vă întreba dacă sunteți sigur în privința numelui și prenumelui soției dumneavoastră...     — Nimic altceva?     — Absolut nimic, spuse comandantul Dumonde.     — Glumiți, nu-i așa? Ori nu sunteți ofițer al serviciilor de contraspionaj?     Comandantul Dumonde scoase legitimația. Max Hublot se uită cu atenție.     — E în regulă. Dar ar putea fi o legitimație falsă. Nu știu ce să zic.     — Vă mulțumesc, domnule profesor! spuse ofițerul.     — De ce să-mi mulțumiți?     — Ați spus tocmai ceea ce voiam să spun eu: un act de identitate poate fi la fel de bine autentic ori fals. După un an de cercetări — declanșate în urmă a nenumărate denunțuri —,  serviciile noastre au ajuns la concluzia că actele doamnei Hublot, soția dumneavoastră, sunt false. Toate.  — Mergeți puțin cam departe, comandante. Cred că ar fi mai bine să anunț comisariatul de poliție pentru a verifica autenticitatea propriului dumneavoastră act de identitate, înainte de a vă ocupa de actele soției mele.     Max Hublot e roșu ca un rac. Comandantul Dumonde se ridică.     — Îmi pare rău că îndeplinesc o misiune de-a dreptul jenantă, dar vă repet: toate actele de identitate ale soției dumneavoastră sunt false. Nu există nici un fel de îndoială în această privință. Nici numele, nici prenumele nu sunt cele adevărate. Totul e fals în aceste acte.     — Nu se poate! spuse Max Hublot.     Profesorul se ridică. E scund. Parcă mai scund ca de obicei. Mânia face ca trupul lui să se chircească și mai mult. Aceasta îl întunecă pe om, făcându-i pielea, fata și buzele vineții. Mânia face ca ochii să scapere scântei. Ochiul mânios strălucește precum cuțitele de la bucătărie. O strălucire crudă, meschină, sălbatică. Opusul unui ochi care strălucește de bucurie. Mânia, ură, setea de răzbunare sunt patimi care nu aparțin de fapt firii omenești.” Citește mai puțin...