Rezumat Atlantida - Edgar Cayce

Înlănțuirea riguroasă a faptelor revelate în aceste „lecturi“, care se eșalonează pe o durată de mai bine de douăzeci de ani, este stupefiantă, cu atât mai mult cu cât se referă la sute de „entități“ diferite.
Citește tot rezumatul cărții Atlantida... Aceste relatări îl vor duce pe cititor foarte departe în trecut, în preistorie, mit și legenda, și, de asemenea, în viitorul îndepărtat sau imediat, viitor în mișcare, viitorul unor mutații mai mult decât tulburătoare. Indiferent că sunteți amator de SF, de romane de anticipație, de istorie, curios, interesat de psihism sau, simplu, pasionat de relatări captivante, veți găsi în aceste pagini un concept în întregime nou al apariției omului pe Pământ, al evoluției sale, al raporturilor cu Dumnezeu și cu semenii săi. Se știe că Edgar Cayce nu l-a citit niciodată pe Platon,  nici vreo carte despre Atlantida și că, în realitate, nu știa  absolut nimic despre acest subiect atât de controversat. Dacă inconștientul său a putut să-l abordeze, dând  referințe, făcând corelații între legende și scrierile din Antichitate sau din timpurile vechi, asta constituie, după părerea noastră, exemplul cel mai frapant de clarviziune telepatică ce se poate imagina. Înlănțuirea riguroasă a faptelor revelate în aceste „lecturi“, care se eșalonează pe o durată de mai bine de douăzeci de ani, este stupefiantă, cu atât mai mult cu cât se referă la sute de „entități“ diferite. Aceste relatări îl vor duce pe cititor foarte departe în trecut, în preistorie, mit și legenda, și, de asemenea, în viitorul îndepărtat sau imediat, viitor în mișcare, viitorul unor mutații mai mult decât tulburătoare. Indiferent că sunteți amator de SF, de romane de anticipație, de istorie, curios, interesat de psihism sau, simplu, pasionat de relatări captivante, veți găsi în aceste pagini un concept în întregime nou al apariției omului pe Pământ, al evoluției sale, al raporturilor cu Dumnezeu și cu semenii săi. Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Atlantida?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Atlantida și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Atlantida scrisă de Edgar Cayce. Atlantida a apărut în anul 2008. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2008 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Atlantida este editura DINASTY BOOKS PROEDITURA SI TIPOGRAFIE - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura DINASTY BOOKS PROEDITURA SI TIPOGRAFIE aici. Cartea Atlantida face parte din categoria Istorii Secrete. Este o carte ușor de citit, are doar 111 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Atlantida și, de asemenea, sperăm că autorul Edgar Cayce, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
1 secunde