Acasa. O istorie a vietii private

Cel mai mic preț: 57.7 lei

Se încarcă prețurile

Rezumat Acasa. O istorie a vietii private – Bill Bryson

Mulți dintre noi trăim în confortul propriilor locuințe fără să știm cum au ajuns să arate și să fie organizate așa cum sînt astăzi, cu tot ceea ce cuprind ele. Pornind de la această constatare, Bill Bryson ia că model propria casă pentru a reface îndelungata istorie a vieții private.
Citește tot rezumatul... Descrie pe rînd camerele și obiectele din ele și ne arată în tot atîtea povești captivante cum au apărut sau cum au evoluat. Mai mult, întrucît, în opinia sa, orice se întîmplă în lume începe și sfîrșește în casele noastre, viața privată ajunge să prilejuiască digresiuni delectabile în istoria mare. Astfel, baia constituie punctul de plecare pentru o istorie a igienei, dormitorul - pentru una a sexului sau a morții, bucătăria - pentru o istorie a alimentației și a comerțului cu mirodenii. Iar anecdotica volumului și detaliile picante despre viața privată a unor nume ilustre fac lectura cu atît mai savuroasă. Traducere de Ciprian Șiulea Fragment din carte: "Există o anumită ironie în ideea că oamenii care au făcut cel mai mult pentru consacrarea tehnicilor de producție de masă au fost cei pe care noi îi admiram acum cel mai mult pentru arta lor, afirmație valabilă în cea mai mare măsură în cazul unui obscur fabricant de mobilă din nordul Londrei, pe nume Thomas Chippendale. Influența sa a fost enormă. A fost primul om din popor după care a fost botezat un stil de mobilă; înaintea lui, numele aminteau fidel de monarhii : Tudor, elisabetan, Ludovic al XIV-lea, Queen Anne. Și totuși, știm surprinzător de puține lucruri despre el. Nu avem nici o idee, de exemplu, despre cum arată. Cu excepția faptului că s-a născut și a crescut în tîrgul Otley, la marginea regiunii Yorkshire Dales, nu se știe nimic despre prima parte a vieții sale. Prima lui menționare în documente datează din 1748, cînd ajunge la Londra, deja în vîrstă de 30 de ani, și se instalează ca un nou tip de fabricant și furnizor de mobilă domestică, cunoscut drept tapițer. Afacerea era ambițioasă, deoarece munca tapițerului era, în general, complicată și de lungă durată. Unul dintre cei mai de succes tapițeri, George Seddon, avea patru sute de angajați - sculptori, poleitori, tîmplari, fabricanți de oglinzi și alămuri și așa mai departe. Afacerea lui Chippendale nu se desfășura chiar la această scară, dar avea patruzeci sau cincizeci de angajați, iar sediul său ocupă două fațade pe St Martin's Lane nr. 60-62, imediat după colțul cu Trafalgar Square de astăzi (dar care nu avea să fie creată decît peste optzeci de ani). Oferea, de asemenea, servicii complete, fabricînd și vînzînd scaune, mese de sufragerie, măsuțe de toaletă, mese de scris, mese de jucat cărți, biblioteci, birouri, oglinzi, cutii pentru ceasuri cu pendulă, candelabre, sfeșnice, portative, aplice, comode și o invenție nouă și exotică pe care el o numea „sofa". Sofalele erau îndrăznețe, chiar incitante, deoarece semănau cu un pat și astfel îndemnau la repaus lasciv. Compania furniza, de asemenea, tapete și covoare și se ocupă de reparații, mutarea mobilei și chiar înmormîntări. Thomas Chippendale făcea mobilă indiscutabil frumoasă, dar la fel făceau și mulți alții. În secolul al XVIII-lea, doar pe St Martin's Lane erau treizeci de fabricanți de mobilă, iar alți cîteva sute erau răspîndiți prin Londra și în întreaga țară. Motivul pentru care cunoaștem cu toții astăzi numele lui Chippendale este ca în  1754 el a făcut ceva cu totul îndrăzneț. A publicat o carte de modele intitulată The Gentleman and Cabinet-Maker's Director, care conținea 160 de ilustrații. Arhitecții scoteau astfel de cărți de aproape două sute de ani, dar nimeni nu se gîndise să o facă pentru mobilă. Desenele erau neașteptat de seducătoare. În loc să fie plane, bidimensionale, cum se obișnuia, erau desene în perspectivă, cu umbre și porțiuni lucioase. Cumpărătorul potențial putea vedea imediat cum ar arăta acele obiecte atrăgătoare și dezirabile în casa lui. Ar fi greșit să numim cartea lui Chippendale o senzație, deoarece doar 308 de exemplare s-au vîndut, dar printre cumpărători s-au numărat patruzeci și nouă de aristocrați, ceea ce i-a conferit o influență disproporționată. A fost luată și de ceilalți meșteșugari și fabricanți de mobilă, ceea ce evidențiază un alt aspect ciudat - că Chippendale își invită în mod deschis concurenții să se folosească de modelele lui pentru propriile lor obiective comerciale. Astfel, Chippendale a intrat în posteritate, dar nu s-a îmbogățit imediat, de vreme ce clienții potențiali puteau cumpăra acum mobila Chippendale făcută mult mai ieftin de orice tîmplar cît de cît priceput. De asemenea, au urmat două secole de dificultăți pentru istoricii mobilei în a stabili care articole de mobilier sînt Chippendale autentic și care sînt copii făcute după cartea sa. Chiar dacă o piesă de mobilier este un Chippendale „autentic", nu înseamnă că Thomas Chippendale a atins-o vreodată sau că a fost măcar conștient de existența ei. Nici măcar nu înseamnă neapărat că el a conceput-o. Nimeni nu știe cît talent provenea de la angajații săi sau dacă modelele din cartea sa sînt create chiar de el. Un Chippendale autentic înseamnă pur și simplu ca provine din atelierul său." Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Acasa. O istorie a vietii private?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Acasa. O istorie a vietii private și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Acasa. O istorie a vietii private

Cine a scris cartea Acasa. O istorie a vietii private?

Acasa. O istorie a vietii private a fost scrisă de Bill Bryson.

În ce an a apărut Acasa. O istorie a vietii private?

Acasa. O istorie a vietii private a apărut în anul 2017. Vezi și topul de cărți din 2017.

Câte pagini are Acasa. O istorie a vietii private?

Acasa. O istorie a vietii private are 408 de pagini.

La ce editură a apărut Acasa. O istorie a vietii private?

Acasa. O istorie a vietii private a fost publicată la editura POLIROM.

Care este cel mai mic preț pentru Acasa. O istorie a vietii private?

Cel mai mic preț găsit acum este 57.7 lei.

Există Acasa. O istorie a vietii private în format PDF?

Poți verifica Acasa. O istorie a vietii private în format PDF.

Cărți scrise de Bill Bryson

Ai mai jos lista de cărți scrise de Bill Bryson. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.