O teorie a secundarului. Imperfectiune si infrangere

"Cartea de față [O teorie a secundarului] pune în discuție relația dintre evoluția socio-istorică și literatură, din punct de vedere teoretic și tipologic. Prima parte este dedicată constatării că, în general, operele literare majore și marii scriitori par conservatori, ba chiar reacționari.
Citește tot rezumatul cărții O teorie a secundarului. Imperfectiune si infrangere... Observația este exemplificată punând în relație autorii respectivi cu tendințele și pozițiile istoricește progresiste, fie din vremea lor, fie din perioadele ulterioare. (…) A doua parte a cărții conține mai multe capitole care demonstrează în ce fel activitățile culturale în general (și cele literare, în particular) modelează sau influențează centralul sau principalul în istorie. (…) O a treia secțiune investighează rolul dialectic jucat de literatură în istorie, printr-o analiză a caracterului indirect și a imperfecțiunii. (…) Studiul meu se dorește, așadar, o explorare a secundarului, o teoretizare în jurul secundarului, dar și o celebrare a secundarului. [Imperfecțiune și înfrângere] Primul capitol va aborda câteva considerații generale cu privire la modul de funcționare a filosofiei istoriei. (…) Următoarele două capitole ilustrează cazuri particulare și sunt menite să servească drept exemple concrete ale temei generale. Astfel, în capitolul al treilea mă voi referi la relația dintre scrierile istorice și scrierile literare, rezervând un anumit spațiu și utopiei, dar și soluțiilor politice intermediare. (…) În mod similar, cel de-al patrulea capitol va încerca să ofere o ilustrare concretă a argumentelor invocate în secțiunile precedente. Europa Centrală este prezentată ca o zonă istorico-geografică individualizată, printre altele, de un „etos” al instruirii. (…) Cel de-al cincilea capitol va trasa câteva concluzii, enumerând totodată unele motive pentru care literatura a fost, de regulă, privită cu suspiciune, în nenumărate contexte socio-istorice, fiind adesea supusă persecuțiilor fără drept de apel – nu doar în trecut, ci și în prezent." - Virgil Nemoianu   "Virgil Nemoianu își sprijină argumentele cu o bogăție de exemple istorice și cu vasta erudiție. Cartea sa e provocatoare și polemică în cel mai bun sens al cuvântului… [El] își pune gândirea în slujba mării tradiții liberale europene, reprezentată de Tocqueville, Guizot și Max Weber, printre alții. Pledoaria elocventă pentru jocul liber al energiilor creatoare, pentru descentralizare și pluralism, pentru o dialectică „locală” (iar nu una centralizantă sau totalizatoare) – iată, fără îndoială, lucrurile pe care cititorul le va găsi cu adevărat stimulatoare în argumentarea lui Nemoianu." - Mihai Spăriosu   "Întreaga operă de critic, de comparatist și de filosof al culturii a lui Virgil Nemoianu – și cu deosebire cele două sinteze, O teorie a secundarului, Imperfecțiune și înfrângere, cuprinse în volumul de față – se constituie ca o mărturie elocventă a faptului că autorul lor nu s-a stabilit în Statele Unite spre a se înrola cu entuziasm mimetic în mișcările intelectuale și politice la modă acolo. Cu o formație solidă, construită chiar în România comunistă, unde un „ethos al învățării” funcționa, totuși, în pofida restricțiilor ideologiei unice, formație pe care n-a făcut decât s-o fortifice și s-o lărgească în excelent-dotatele biblioteci ale Occidentului, Virgil Nemoianu n-a ezitat să-și manifeste, în țara de adopție, propriile opțiuni și să-și decupeze propriile teme, impunându-se în academia americană ca un profesor eminent și ca un autor de referință. Spre deosebire de alții, el și-a asumat apartenența românească și pe aceea central-europeană, transformându-le pe amândouă în surse de inspirație și în moduri specifice de articulare între biografie și opera. Teoria „secundarului” ilustrează și sublimează o întreagă tradiție morală și artistică. Relația intimă stabilită de Virgil Nemoianu între slăbiciune, înfrângere și pierdere, pe de-o parte, și literatura ca „știința a regresivului”, pe de altă parte, ne spune ceva esențial despre concepția sa referitoare la rolul înalt-compensator al umanismului, ca și despre felul propriu, – decent, moderat, dar eficient și puternic – de a-și afirma originalitatea." - Mircea Martin Citește mai puțin...