De neclintit. Manual de strategii pentru libertatea ta financiară (Unshakeable) este bestseller New York Times, Wall Street Journal, Amazon, Barnes & Noble, Bookscan. Tony a venit la mine în birou pentru un interviu de 45 de minute care, de fapt, a durat 4 ore.
A fost unul dintre cele mai complexe interviuri pe care le-am dat în cei 65 de ani de carieră în industria fondurilor mutuale de investiții. Energia și pasiunea lui Tony sunt contagioase și revigorante. - John C. Bogle, fondator al companiei Vanguard După ce a intervievat cincizeci dintre cele mai sclipitoare minți financiare ale lumii, atingând prima poziție în topul celor mai bine vândute cărți New York Times cu volumul Money: Master the Game (Banii: Stăpânește jocul), Tony Robbins revine cu un volum de strategii prin care te poartă într-o călătorie de transformare a vieții tale financiare. Îți sunt oferite instrumentele necesare pentru a te ajuta să dobândești obiectivele financiare mai rapid decât te-ai gândit vreodată că este posibil. Tony Robbins este strategul numărul 1 al lumii în materie de business și dezvoltare personală. A consiliat și antrenat peste cincizeci de milioane de oameni din o sută de țări. În paginile cărții de față vei descoperi: • cum să alcătuiești un plan simplu care să îți ofere adevărata libertate financiară; • strategii de la investitorii de top ai lumii despre cum să te protejezi pe tine și familia ta și să maximizezi profitul din sincopele economice inevitabile; • cele patru principii esențiale pe care cei mai mulți dintre investitorii de geniu ai lumii le utilizează pentru eficiență maximă; • cea mai rapidă cale de a-ți recâștiga banii investiți. Stăpânește modul de gândire al adevăratei prosperitați și experimentează împlinirea pe care o meriți acum. Tony are un dar extraordinar. Are darul de a inspira. - Bill Clinton, fost Președinte al Statelor Unite ale Americii Robbins este cel mai bun mediator economic alături de care am lucrat vreodată. Misiunea lui de a transmite secrete de la cele mai grozave minți financiare ale lumii către investitorii obișnuiți este cu adevărat inspiratoare. - Alan Greenspan, fost director al Rezervelor Federale ale Statelor Unite ale Americii Puterea lui Tony este supraomenească… El este un catalizator când vine vorba de a-i determina pe oameni să se schimbe. - Oprah Winfrey, magnat media și laureată a Premiului Emmy Noi am fost aleși de Forbes drept cea mai inovatoare companie din lume timp de patru ani consecutivi. Veniturile noastre sunt acum de peste 5 miliarde de dolari anual. Fără acces la Tony și la învătăturile lui, Salesforce.com nu ar exista astăzi. - Marc Benioff, fondator, președinte și CEO al Salesforce.com Coachingul lui Tony Robbins a făcut o diferență remarcabilă în viața mea, atât pe terenul de tenis, cât și în afara lui. El m-a ajutat să descopăr din ce sunt făcută cu adevărat și mi-am dus jocul de tenis – și viața – la un nivel complet nou! - Serena Williams, câștigătoare a 22 de titluri de Grand Slam și deținătoare a medaliei olimpice de aur Fragment din cartea "De neclintit" de Tony Robbins: "CUM SĂ GĂSEȘTI CERTITUDINEA ÎN VREMURI INCERTE Ce ar trebui să faci atunci când până și o figură emblematică a economiei de anvergura lui Alan Greenspan este tentată să abandoneze lupta din exasperare, fiind incapabil să înțeleagă ce se petrece sau să anticipeze cum se va sfârși totul? Dacă el nu poate să-i dea de cap, oare cum ar putea oamenii simpli ca mine și ca tine să prezică ce se va întâmpla? Dacă te simți stresat și derutat, te înțeleg. Dar hai să-ți dau o veste bună: există câțiva oameni care chiar au răspunsuri - câțiva oameni geniali din domeniul financiar care și-au dat seama cum să câștige bani atât în perioadele bune, cât și în cele proaste. După ce mi-am petrecut șapte ani luând interviuri acestor maeștri ai jocului financiar, îți voi oferi răspunsurile, perspectivele și secretele lor ca să poți înțelege cum să câștigi chiar și în aceste perioade extrem de nesigure. Și să-ți mai spun ceva: una dintre cele mai importante lecții pe care le-am învățat de la acești maeștri ai banilor este că nu e nevoie să prezici viitorul pentru a ieși câștigător. Sădește această idee în mintea ta de om deștept pentru că este importantă. Cu adevărat importanță. Iată ce trebuie să faci: trebuie să te concentrezi pe ceea ce poți controla, nu pe ceea ce nu poți. Nu poți să controlezi direcția în care se îndreaptă economia și nici dacă bursa se va aprecia sau deprecia. Dar asta nu contează! Câștigătorii jocului financiar știu că nici ei nu pot controla viitorul. Ei știu că de multe ori predicțiile lor vor fi eronate pentru că pur și simplu lumea este prea complexă și se schimbă prea repede pentru a putea să anticipeze viitorul."
