Marin Voicu, bine-cunoscut autor de lucrări din domeniul juridic, semnează ediția a II-a a volumului Starea justiției. Culegere de articole, studii și note (2017). Volumul de față vine în completarea primei ediții, cu diverse dezbateri ale unor teme importante legate de puterea justiției în România.
Printre subiectele principale ale acestei lucrări se mai numără controlul activității profesionale a judecătorului, precum și dreptul maritim la șase ani după abrogarea Codului comercial român. De asemenea, un spațiu important este acordat unei teme mereu de actualitate, și anume jurisprudența și stadiul executării hotărârilor CEDO. - Daniela Nae