Traducerea Sfintei Scripturi în limba proprie fiecărui popor a constituit încă din vechime o preocupare deosebită a Bisericii, pentru ca mesajul evanghelic să poată fi împropriat cu fidelitate de fiecare credincios în parte.
Să ne aducem aminte că Sfântul Duh, la Sărbătoarea Cincizecimii, a sfințit limbile neamurilor, făcându-le vase vrednice să primească și să mărturisească pe Dumnezeu-Cuvântul în specificitatea cuvintelor lor. Pentru aceasta, încă din primele secole, traducerea Sfintei Scripturi în diferite limbi a fost Înțeleasă ca o lucrare principală a Bisericii, prin care Cuvântul Iui Dumnezeu se făcea accesibil fiecărui popor, în propriul său grai. Putem spune că traducerea textelor sfinte de alte popoare, în limba lor proprie, a constituit și pentru poporul român un îndemn stăruitor la o lucrare majoră. Astfel, după mai multe eforturi premergătoare, biruința limbii române în scris a culminat cu prima traducere integrală în limba română a Bibliei sau a Sfintei Scripturi, în anul 1688, traducere cunoscută în istorie sub denumirea de Biblia de la București, Biblia lui șerban sau Biblia de la 1688. Ediția princeps a fost tradusă din grecește și tipărită din inițiativa și cu cheltuiala domnitorului Șerban Cantacuzino al Țării Românești, dar și cu stăruința logofătului Constantin Brâncoveanu, care va fi urmașul la domnie al lui Șerban Cantacuzino. Lucrarea a fost tipărită cu osteneala dascălilor Șerban și Radu Greceanu și a episcopului Mitrofan al Hușilor; acestora li s-au adăugat episcopul Gherman de Nissa, stolnicul Constantin Cantacuzino și patriarhul Dositei al Ierusalimului, care semnează prefața dedicată domnitorului. Din cuvântul introductiv al domnitorului aflăm că această traducere a Bibliei s-a făcut cu binecuvântarea Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, la acea dată Biserica Ortodoxă Română nefiind încă autocefală... - [Cuvânt înainte] - Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
