Traducerea Sfintei Scripturi în limba proprie fiecărui popor a constituit încă din vechime o preocupare deosebită a Bisericii, pentru ca mesajul evanghelic să poată fi împropriat cu fidelitate de fiecare credincios în parte.
Să ne aducem aminte că Sfântul Duh, la Sărbătoarea Cincizecimii, a sfințit limbile neamurilor, făcându-le vase vrednice să primească și să mărturisească pe Dumnezeu-Cuvântul în specificitatea cuvintelor lor. Pentru aceasta, încă din primele secole, traducerea Sfintei Scripturi în diferite limbi a fost înțeleasă ca o lucrare principală a Bisericii, prin care Cuvântul lui Dumnezeu se făcea accesibil fiecărui popor, în propriul său grai. Tipărirea Noului Testament de la Bălgrad (Alba-Iulia, 1648) a pornit dintr-o necesitate lăuntrică de natură duhovnicească și misionar-pastorală, care, alături de Psaltirea din 1651, se înscrie pe linia eforturilor inaugurate cu un secol și jumătate mai devreme prin textele rotacizante, prin tipăriturile lui Filip Moldoveanul sau ale diaconului Coresi... - [Cuvânt înainte] - Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
