Rezumat Copilaria lui Lancelot si Lancelot indragostit - * * *

Avea fruntea înaltă, sprâncenele subțiri și dese iar părul îi rămase blond în vremea copilăriei. Mai târziu, pletele se închiseră la culoare și deveniră ușor cenușii, dar rămăseseră ondulate și strălucitoare.
Citește tot rezumatul cărții Copilaria lui Lancelot si Lancelot indragostit... Cât despre gât, nici prea firav, nici prea lung, nici prea scurt, ar fi stat frumos oricărei doamne. Umerii largi și înalți, cum se cuvine, se continuau cu niște brațe drepte, musculoase și pline de nerv. Dacă ar fi avut degetele doar puțin mai subțiri, ai fi zis că s-ar fi potrivit unei doamne, atât erau de fine […]. Doar pieptul îi era puțin cam larg și adânc, și mulți socoteau că, dacă l-ar fi avut mai puțin adânc, l-ai fi privit cu mai multă plăcere. Regina Guenievre obișnuia să zică, mai târziu, că dacă Bunul Dumnezeu a hotărât să îi facă astfel pieptul a fost pentru inima lui, care s-ar fi sufocat altminteri, și că în rest, dacă ea ar fi fost Dumnezeu, nu ar fi pus în Lancelot nici mai mult nici mai puțin decât ceea ce avea deja […]. Așa era Lancelot și dacă trupul îi era bine făcut, nici inima nu-i era mai prejos, fiindcă era copilul cel mai dulce și mai blând ; însă, când dădea peste un ticălos, știa să îl întreacă în ticăloșie. Generozitatea îi era fără egal: dădea cu aceeași bucurie cu care primea. Îi prețuia pe gentilomi; nicicând nu s-a purtat urât cu nimeni fără un temei adevărat. De altfel, când se mânia strașnic, era tare greu să-l potolești. Avea o judecată atât de limpede și de dreapta încât, după ce împlinise zece ani, nici măcar dascălul lui nu mai reușea să îl întoarcă din ceea ce el consideră bun și îndreptățit.   Romanele Mesei Rotunde constituie un aluat consistent și hrănitor în care ingrediente precum mituri celtice, romane cavalerești ale secolelor al XII-lea și al XIII-lea, sau romane antice și-au îndeplinit rolul, dând savoare și personalitate unor texte scrise pe la 1225 și câteva zeci de ani după aceea. Poveștile erau rostite, cântate, recitate, rescrise, aran-jate, uitate. Ce se uită se adaugă, reinventându-se după o primă rostire, și fiecare menestrel dădea glas propriei inspirații. În această lume minunată își face loc Lancelot. Urcând spre noi din Lacul cel vrăjit (zis al Dianei), Lancelot își depășește condiția de personaj inventat, devenind aproape real, grație forței ficțiunii care rezistă timpului. Răpit, rănit, împuns de lance și veșnic visător, Lancelot scapă din toate aventu-rile păguboase pentru a-și împlini destinul de adorator etern al Reginei Guenievre și de căutător al Potirului Sfânt, mult râvnitul Graal. În paginile ce urmează, pe urmele ediției din 1922, veți face cunoștință cu Lancelot copil și cu Lancelot îndrăgostit. Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Copilaria lui Lancelot si Lancelot indragostit?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Copilaria lui Lancelot si Lancelot indragostit și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Copilaria lui Lancelot si Lancelot indragostit scrisă de * * *. Copilaria lui Lancelot si Lancelot indragostit a apărut în anul 2019. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2019 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Copilaria lui Lancelot si Lancelot indragostit este editura CARTEA ROMANEASCA EDUCATIONAL - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura CARTEA ROMANEASCA EDUCATIONAL aici. Cartea Copilaria lui Lancelot si Lancelot indragostit face parte din categoria Literatura Universala. Este o carte ușor de citit, are doar 144 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Copilaria lui Lancelot si Lancelot indragostit și, de asemenea, sperăm că autorul * * *, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde