Troparul Sfintei Ecaterina:
Cu înțelepciunea ca și cu razele soarelui ai luminat pe filosofii cei păgâni și ca o lună prealuminoasă, care strălucea în noaptea necredinței, întunericul l-ai gonit; iar pe împărăteasa o ai încredințat, dimpreună și pe prigonitorul l-ai mustrat, mireasa de Dumnezeu chemată, fericită Ecaterino!
Cu bucurie ai alergat la cămara cea cerească, către Hristos, Mirele cel preafrumos, și de la Dânsul te-ai încununat cu cunună împărătească.
Înaintea Căruia împreună cu îngerii stând, roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfânta pomenirea ta.
Condacul Sfintei Ecaterina: Ceața cinstită ridicați acum dumnezeiește, iubitorilor de mucenici, cinstind pe preaînțeleaptă Ecaterina. Că aceasta în priveliște pe Hristos L-a propovăduit, și pe balaurul l-a zdrobit, cunoștința ritorilor defăimând.
