Maitreyi

Marea reușită a acestei cărți vine, probabil, din încercarea de a transforma erosul în nodul gordian al celor două aspirații. Pe de o parte, dragostea eroului pentru Maitreyi îi dă acestuia senzația unei perpetue aventuri, compuse din sentimente irepetabile care îndeamnă la uitarea de sine. Pe de altă parte, eroina romanului se constituie în singurul punct fix al contemplației sale, fiind investită cu toate calitățile absolutului. Toată strategia narativă a discursului e orientată în această direcție, ceea ce face din Mircea Eliade unul dintre cei mai inteligenți constructori de universuri românești din toată, literatura română.
Citește tot rezumatul cărții Maitreyi... - Gheorghe Crăciun  Fragment din romanul Maitreyi, de Mircea Eliade "As vrea să mărturisesc de la început și răspicat că niciodată nu m-am gândit la dragoste în cele dintâi luni petrecute în tovărășia Maitreyiei. Mă ispitea mai mult faptul ei, ceea ce era sigilat și fascinant în viața ei. Dacă mă gândeam adesea la Maitreyi, dacă în jurnalul meu din acel timp se găsesc notate o seamă din cuvintele și întâmplările ei, dacă, mai ales, mă turbură și mă neliniștea, aceasta se datora straniului și neînțelesului din ochii, din răspunsurile, din râsul ei. Este adevărat că spre fata aceasta mă simțeam atras. Nu știu ce farmec și ce chemare aveau până și pașii ei. Dar aș minți dacă n-aș spune că întreaga mea viață din Bhowanipore - nu numai fața - mi se părea miraculoasă și ireală. Intrasem atât de repede și fără rezervă într-o casă în care totul mi se părea neînțeles și dubios, încât mă deșteptam câteodată din acest vis indian, mă întorceam cu gândul la viața mea, la viața noastră, și-mi venea să zâmbesc. Ceva se schimbase, desigur. Nu mă mai interesa aproape nimic din vechea mea lume, nu mai vedeam pe nimeni, în afară de musafirii familiei Sen, și începusem aproape să-mi schimb chiar lecturile. Încetul cu încetul interesul pentru fizică matematică a scăzut, am început să citesc romane și politică, apoi tot mai multă istorie. S-a întâmplat însă altceva. Maitreyi mă întrebă într-o zi dacă vreau să învăț bengaleză: mi-ar da ea lecții. Eu îmi cumpărasem deja, din cea dintâi săptămână, un manual simplu pentru conversația bengaleză, din care citeam pe ascuns, trudindu-mă să prind înțelesul acelor cuvinte pe care le strigă Maitreyi când era chemată sau când se supără. Învățasem, astfel, ca "giace" inseamnă "vin acum"; iar "ki vishan!" - pe care îl auzeam în orice discuție - un fel de exclamație și mirare, ceva cam "ce extraordinar!" Manualul meu nu prea m-a învățat mult, și când Maitreyi mi-a propus să luăm lecții împreună, am primit. În schimb eu trebuia să-i dau lecții de franceză. Chiar în acea zi, imediat după masă, ne-am așezat la lucru, în odaia mea. Mă sfiisem întâi să luăm lecțiile în odaia mea și propusesem biblioteca, dar inginerul m-a sfătuit să rămânem la mine, unde e mai multă liniște. (Eforturile vizibile pe care le făcea Sen ca să mă împrietenească cu Maitreyi și toleranța excesivă a d-nei Sen mă stinghereau tot mai mult, mă făceau bănuitor, răutăcios.(...) " Citește mai puțin...