Când zicem Eliade, suntem duși involuntar cu gândul la Maitreyi. Acea poveste de dragoste care l-a marcat pe Eliade este una cu totul ieșită din comun. Iar faptul că istoria a avut și cealaltă fațetă scrisă, din perspectiva feminină, o face cu atât mai autentică și deci unică.
Unii afirmă că “adevărata iubire este una imposibilă”…
Suntem cu toții sensibilizați atunci când iubirea nu este una banală, atunci când între cei doi există anumite piedici. “Fructul interzis este unul dorit”. R
espectiv, atunci când există un impediment în calea celor doi, este ca o boare de vânt care nu stinge flacara focului, dar o ațâță mai tare.
Iubirea imposibilă este tema principală a romanului “Maitreyi”. Este vorba despre acea iubire care te face să ai cele mai mari tentații dar și cele mai îndrăznețe fantezii. Acea iubire care te face să-ți zeifici persoana iubită.
Cum te-aș putea eu pierde pe tine, când tu ești soarele meu, când razele tale mă încălzesc pe drumul acesta de țară? Cum să uit eu soarele?
Dar, este și acea iubire care aduce cele mai adânci răni pe suflet. Este acea suferință care poate fi înțeleasă doar de către cei trecuți prin ea. “… e groaznic să trăiești numai zi, să nu mai întâlnești o dată noaptea, să nu mai dormi niciodată. Ce zi lungă, Geurtie, ce zi fără sfârșit…”
Eroina romanului, Maitreyi Devi, fiica unui filozof indian, trăiește o dragoste mistică, s-ar putea spune, cu Eliade (Allan). Descoperă această poveste de dragoste neordinară și odată cu ea cufundă-te în cultura indiană, tradițiile obiceiurile orientale.
Cele relatate aici s-u întâmplat prin 1928. Eliade avea atunci doar 21 de ani. Fiind absolvent al Facultății de Litere și Filosofie din București, Eliade pleacă în India pentru a studia yoga și sanscrita. Cel care îi este călăuză pe tărâmul acesta este profesorul Surendranath Dasgupta, tatăl lui Maitreyi. Astfel, Mircea Eliade ajunge s-o cunoască pe cea care îi va marca existența. Dat fiind diferențele mari dintre cei doi, familia fetei s-a împotrivit relației lor. Și chiar dacă Eliade și Maitreyi se iubeau, au fost nevoiți să se despartă. Reîntâlnirea celor doi a avut loc doar peste 40 de ani.
Citind romanul, am devenit un pic melancolică, amintindu-mi de multitudinea filmelor indiene pe care le adoram în copilărie-adolescență.
Toți oamenii trebuie să treacă prin asemenea încercări. Și ei trebuie să iasă mai întăriți, mai puternici, nu să se retragă în fundul munților.
Alte recenzii de la Mircea Eliade:
