Amoc, una dintre cele mai celebre scrieri ale lui Ștefan Zweig. Într-o noapte de martie a anului 1912, un tânăr medic povestește cum în junglă din Malaysia, viața îi este dată peste cap, când o femeie necunoscută dezlănțuie în el nebunia și dragostea. OBSEDATUL Cine este străinul capabil să îl înfrunte pe marele Mirco Czentovic, campionul mondial de șah? Putem crede, așa după cum a afirmat că nu a mai jucat de 20 de ani? Iată un mister pe care pasagerii pachebotului de lux și-ar dori să îl dezlege.
Împrejurările în urma cărora străinul a ajuns la acest nivel al jocului sunt îngrozitoare. E vorba despre experimentele naziștilor, interogatoriile, izolarea absolută, aflat în pragul nebuniei creierul uman ajunge să-și dezvolte capacități ciudate. Obsedatul său despre teroarea organizată, totală, asupra trupului, asupra sufletului și conștiinței omenești... Ca într-un microcosmos, Obsedatul ne face să vedem nemăsurată suferința fizică și psihică a omului.
Cele două povestiri sunt asemănătoare din multe puncte de vedere, parcă dezvoltate simetric, atât în ceea ce privește conținutul, cât și în ceea ce privește tehnica de construcție. Ambele se petrec în același cadru (nelipsit nici el de posibile semnificații), ambele se asamblează în jurul unor naratori de ocazie, naratori care suferă de un prea plin psihologic, naratori care își asumă condiția mărturisitorului a cărui spovedanie nu deschide neapărat calea mântuirii. Ambele urmăresc consecințele izolării și înstrăinării cu impact profund asupra psihicului personajelor. Poate tocmai în asta rezidă măiestria lui Zweig: capacitatea de a construi două povestiri atât de asemănătoare, care nu dau totuși senzația de repetiție, atâta timp cât compozițiile sale sondează, irepetabil și la fel de puternic, vulnerabilitatea și caracterul labirintic al minții umane pusă în fața experiențelor limită. (Sever Gulea)
