Connection failed SQLSTATE[42000] [1226] User 'booknation_superAdmin' has exceeded the 'max_user_connections' resource (current value: 2) Amantul doamnei Chatterley - D.H. Lawrence - D.H. Lawrence 📚 cel mai mic preț

Rezumat Amantul doamnei Chatterley - D.H. Lawrence

O tânără femeie, provenită din pătura burgheză, se căsătorește cu un aristocrat, dar mariajul încheiat sub presiunea plecării la război a soțului devine o adevărată închisoare pentru Constance, când bărbatul se întoarce de la război paralizat.
Citește tot rezumatul cărții Amantul doamnei Chatterley... Chiar dacă romanul este intitulat Amantul doamnei Chatterley, luminile rampei sunt concentrate pe personajul feminin, nu pe cel masculin, titlul sugerând doar definirea femeii prin amprentă și prisma celuilalt element din ecuația iubirii. Cu dragoste și meticulozitate, D. H. Lawrence își conturează eroina, ne arată trăirile și zbuciumul ei interior, tinerețea aflată în fața îngrozitoarei decizii de a renunța la iubirea fizică în favoare unei iubiri false, spiritualizate, pentru un soț imobilizat într-un scaun cu rotile, mânat doar de mici ambiții. Romanul este o pledoarie pentru plenitudinea trăirii iubirii, pentru întregul sentimentului amoros care nu poate exista în lipsa elementului sexual vital. Setea de iubire a lui Constance se revărsă asupra celui care are grijă de vânatul de pe moșia soțului ei, Oliver Mellors. Poate că dincolo de îndrăzneala de a scrie negru pe alb cuvinte considerate obscene, D. H. Lawrence a înfruntat societatea timpului său creând un cuplu „împotriva firii“, adică alăturând personaje de condiții sociale diferite, o burgheză și un bărbat din pătura muncitorească (în carte, personajul masculin are origini de miner). Partea senzuală din Constance se revoltă în fața discuțiilor sterile purtate în cadrul întâlnirilor din casa mohorâtă, discuții care sugerează, la un moment dat, un ideal al vremurilor, acela de eliminare a sexului dintre bărbat și femeie în favoarea unui sentiment aseptic, pe care contemporanii lui Lawrence îl vedeau, pesemne, perfect. Revolta ei se concretizează în legătură adulteră cu slujitorul soțului ei, legătura pe care o trăiește cu intensitate și dăruire. Lawrence nu folosește cuvinte țări în descrierea scenelor sexuale doar cu intenția de a atrage atenția. Dialogurile personajelor sunt atât de naturale, încât limbajul vulgar arată altceva, și aici intervine arta scriitorului. Cuvintele obscene nu fac decât să demonstreze cât de puternică devine legătura dintre cele două personaje, cât de lipsită de prejudecăți trebuie să fie, în fapt, iubirea. Căci Constance se simte cu adevărat iubită pentru că Oliver Mellors nu se ascunde în spatele unor sentimente idealizate ci își arată, fără ascunziș, dorința sa de bărbat față de corpul ei de femeie. Finalul cărții este neclar, însă schimbul de scrisori dintre Constance și Oliver indică o altă dimensiune a iubirii celor doi. Tocmai pentru ca relația lor să nu cadă în desuet, Lawrence a apelat la acest dialog epistolar în care ne sugerează cât de profundă este legătura amanților. Vorbelor fierbinți din timpul actului sexual li se suprapun cele duioase din corespondență, dorințele lor încă neîmplinite. Carte recomandată de Tudor Chirilă în cadrul proiectului Libris, "Oameni și cărți". Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Amantul doamnei Chatterley?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Amantul doamnei Chatterley și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Amantul doamnei Chatterley scrisă de D.H. Lawrence. Amantul doamnei Chatterley a apărut în anul 2012. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2012 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Amantul doamnei Chatterley este editura GRAMAR - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura GRAMAR aici. Cartea Amantul doamnei Chatterley face parte din categoria Romane de dragoste, Carti romantice. Este o carte groasă - trebuie să îți faci timp pentru ea - are 452 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Amantul doamnei Chatterley și, de asemenea, sperăm că autorul D.H. Lawrence, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.