• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură • Autor distins cu Booker Prize pentru literatură Viețile personajelor lui Alice Munro intră brusc într-un con de lumină grație unor evenimente singulare sau unor amintiri neașteptate care trezesc, răscolitor, trecutul.
Iar trecutul, așa cum descoperă eroinele ei, este făcut nu doar din ceea ce rămâne în amintire, ci și din ceea ce a fost uitat. Trecutul dăinuie undeva, în imediata vecinătate a aducerii aminte - până în clipa în care piesele de puzzle se regrupează subit, stârnind de cele mai multe ori suferință. Femeile privesc înapoi la cele care-au fost în tinerețe, la căsătoriile făcute de timpuriu, pe când erau naive și încrezătoare, la soții dificili, cu tabieturile lor pretențioase. Toate trăiesc un fel de disperare subliminală, regretul a ceea ce ar fi putut să fie, al alegerilor pe care nu le-au făcut, al amintirilor suprimate într-un gest precaut de echilibru emoțional. Dar în viețile acestea există în același timp speranța, există o a doua șansă, există oameni care se reinventează, care se iau la trântă cu viață, care au mers înainte și au curajul de a regăsi amintiri ascunse, de a trece dincolo de ceea ce a reținut memoria. „O povestire nu e ca un drum pe care-l urmezi... ci mai degrabă ca o casă. Intri în ea și rămâi acolo o vreme, îi cutreieri toate încăperile, te așezi oriunde îți place și descoperi cum se leagă unele de altele odăile și coridoarele și cum se schimbă lumea de afară atunci când o privești prin ferestrele ei.“ - Alice Munro Fragment din roman: "Familia mea nu avea o viață socială regulată — oamenii nu veneau acasă la noi să ia masa, ca să nu mai vorbim de petreceri. Părinții băiatului cu care m-am căsătorit, cam la cinci ani după această scenă la cină, invitau la masă oameni care nu le erau rude și mergeau după-amiază la petreceri pe care le numeau, fără nici un fel de aroganță, cocteiluri. Era o viață asemănătoare cu aceea despre care citisem în povestirile din reviste, și mi se părea că socrii mei se învârteau într-o lume privilegiată, de poveste. Părinții mei, în schimb, lungeau masa din sufragerie de două sau trei ori pe an, și ne întrețineam cu bunica, cu mătușile mele — surorile mai mari ale tatei cu soții lor. Făceam asta la Crăciun și de Ziua Recunoștinței, când ne venea rândul, și eventual când vreo rudă din altă parte a regiunii ne făcea o vizită. Mosafirul era atunci întotdeauna o persoană mai degrabă de genul mătușilor sau al soților lor, în nici un caz ca Alfrida. Eu și mama începeam să ne pregătim cu două zile înainte. Călcăm față de masa cea bună, grea ca o cuvertură de pat, spălam veselă de ocazie, care zăcuse până atunci, prăfuindu-se, în vitrină cu porțelanuri, ștergeam picioarele scaunelor din sufragerie, preparăm salatele reci cu gelatină, plăcintele și prăjiturile, veșnicii însoțitori ai curcanului din mijloc sau ai șuncii la cuptor și ai castroanelor cu legume. Pe masă trebuia să se afle mult mai multă mâncare decât se putea mânca, și mare parte din conversație trebuia să fie legată de mâncare. Musafirii o lăudau cât era de bună, primeau îndemnuri să se mai servească, replicau că nu mai pot, se îndopaseră, dar apoi soții mătușilor cedau, mai luau câte o porție, după care mătușile mai luau și ele foarte puțin și spuneau că n-ar mai trebui, pentru că erau gata să plesnească. Și deșertul încă nu fusese adus. Nu există propriu-zis ideea unei conversații generale și, de fapt, domnea impresia că o discuție care trecea de anumite limite subînțelese putea fi o zădărnicie, un mod de a-și da aere. Felul în care mama înțelegea aceste limite era problematic, căci uneori ea nu avea răbdare să aștepte pauzele sau nu se dovedea, ca toți ceilalți, ostilă continuării conversației. Așa că, atunci când cineva spunea: „L-am văzut pe Harley ieri pe stradă", ea putea să comenteze, de pildă: „Credeți că un bărbat că Harley e un burlac convins? Sau încă n-a dat peste persoana potrivită?" Ca și cum, dacă pomeneai că văzuseși pe cineva, trebuia neapărat să ai ceva de spus mai departe, ceva interesant. "
Ura, Prietenie, Dragoste, Casatorie
- Autor: Alice Munro
- An apariție: 2014 (vezi top cărți)
- Editura: LITERA
- Nr. pagini: 416
- Categorie: Romane de dragoste, Carti romantice
