Fugara

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatură • Autor distins cu Booker Prize pentru literatură Carla și-a dat seama că venea încă dinainte ca mașina să ajungă în vârful acelei biete înălțări a drumului care prin părțile-astea se cheamă deal.
Citește tot rezumatul cărții Fugara... „Ea este“, s-a gândit. Doamna Jamieson - Sylvia -, care se întorcea din vacanța petrecută în Grecia. Din poarta grajdului - dar stând înăuntru suficient de mult cât să nu poată fi văzută dintr-o singură privire -, urmărea cu atenție șoseaua pe care doamna Jamieson trebuia neapărat să treacă, fiindcă locuința ei se află la o jumătate de milă mai jos pe drumul acela, dincolo de casa lui Clark și a Carlei. Dacă era cineva care-și propunea să cotească și să intre pe poarta lor, de-acum ar fi trebuit să încetinească. Și totuși, Carla încă spera. „Dă să nu fie ea.“   Ba era. Doamna Jamieson și-a întors capul o dată, scurt - se străduia din răsputeri să-și manevreze mașina printre făgașele și băltoacele pe care ploaia le făcuse în pietriș -, dar nu și-a ridicat mâna de pe volan ca să-i facă semn, adică n-o zărise. Carla, în schimb, i-a zărit ei brațul dezgolit până la umăr și bronzat, părul platinat într-o nuanță și mai deschisă decât i-l știa dinainte, mai degrabă alb acum decât blond-argintiu, și expresia feței, care era și hotărâtă, și exasperată, și amuzată de propria-i exasperare - exact așa cum se aștepta să arate d-na Jamieson încercând să se descurce pe un asemenea drum. Când și-a întors capul spre ea, Carla i-a citit în ochi o lucire pozitivă - de optimism, de curiozitate -, care a făcut-o să se dea un pas înapoi. Fugara este o carte atât de bună, încât nu vreau s-o discut într-o recenzie...Singurul mod în care o puteți aprecia cu adevărat este s-o citiți. - Jonathan Franzen A devenit un obicei ca Munro să fie considerată unul dintre cei mai buni scriitori în viață. Luați oricare dintre cele opt povestiri din Fugara și veți vedea de ce. -  Times N-ai niciodată de unde să știi cum se va sfârși o povestire de Munro, ci doar că vei rămâne marcat la finalul ei. -  Publishers Weekly Un adevărat maestru al formei. -  Șalman Rushdie Fragment din carte: "Am plecat de-acasă. E tot ce trebuie să scrii. Cuvintele acestea le-a citit Sylvia când a desfăcut biletul, pe drumul de întoarcere dinspre autogară. Cunoscând-o pe Carlă, o credea capabilă să facă diferența între „știi" și „scrii". Atâta doar, că tocmai atunci vorbise despre cum avea ea să scrie un bilet și era, probabil, într-o stare mentală de tulburare exaltată. Poate chiar mai tulburată decât își închipuise ea, Sylvia. Vinul scosese la iveală din ea un șuvoi de vorbe, dar care nu păruseră însoțite de vreo tristețe sau supărare anume. Îi povestise despre ferma de cai unde lucrase ea și unde-l cunoscuse pe Clark, pe vremea când avea optsprezece ani și abia terminase liceul. Părinții ei ar fi vrut s-o vadă mergând la colegiu, și ea fusese de acord, cu condiția să fie lăsată să se facă veterinar. Tot ce-și dorea cu adevărat, și ce-și dorise de când se știa, era să lucreze cu animalele și să trăiască la țară. Se numărase printre fetele considerate cam toante în liceu, fetele despre care se făceau glume proaste, dar ei nu-i păsă. Clark fusese cel mai bun instructor de călărie pe care-l cunoscuse vreodată. Se țineau după el cârduri întregi de femei, se înscriau la cursuri de călărie doar ca să-l aibă pe el instructor. Ea, Carla, îl tachinase în legătură cu toate femeile alea, ceea ce lui s-ar fi zis la început că-i făcea plăcere, dar mai târziu îl înfuriase. Ea își ceruse iertare și încercase, cum-necum, să-l împace, făcându-l să-i vorbească despre visul lui — un plan, mai degrabă — de a-și face propria școală de călărie, un centru de închiriat cai undeva la țară. Într-o zi, când intrase în grajd și-l văzuse pe Clark atârnând șaua la locul ei, devenise conștientă de faptul că se îndrăgostise de el. " Citește mai puțin...