Cei sapte nebuni

Erdosain, protagonistul romanului Cei șapte nebuni (1929), este un erou existențialist, care străbate străzile din Buenos Aires „cu moartea în suflet“, conștient de „zădărnicia de a trăi fără iluzii“.
Citește tot rezumatul cărții Cei sapte nebuni... Este un inventator care, împreună cu Astrologul, visează la o societate nouă, care nu se poate baza decât pe minciună, căci „oamenii nu se cutremură decât cu minciuni“. O societate în care își vor găsi locul genii apocrife, literați de tejghea, inventatori de cartier, profeți de parohie, oameni politici de cafenea, filosofi de centre recreative, cruciați ai furculiței și mistici ai oalei. Însă, din păcate, societatea această fictivă seamănă prea mult cu cea în care trăim; după cum ne avertizează autorul, „în realitate se întâmplă la fel și nimeni nu condamnă“. Astrologul nu face decât „să aplice un principiu vechi pus în practică de toți escrocii și reorganizatorii omenirii.“ Roberto Arlt (1900‑1942) a fost un prozator, dramaturg, ziarist și inventator argentinian, fiind considerat primul scriitor modern în Argentina. Scriitori ca Ricardo Piglia sau Roberto Bolano i‑au fost discipoli, iar Julio Cortăzar îl recunoștea ca maestru. S‑a remarcat că precursor al teatrului social și al existențialismului. Unele dintre operele sale (Trei sute de milioane, Saverio cel crud, Cei șapte nebuni, Jucăria furioasă) au fost adaptate cinematografic. Fragment din carte: "Dacă i-ar fi spus cineva lui Erdosain că peste câteva ore va pune la cale asasinarea lui Bârșut și va asista aproape impasibil la fuga soției sale, nu l-ar fi crezut. A rătăcit toată după-amiază. Simțea nevoia să fie singur, să uite de vocile umane și să se rupă de tot ce îl înconjura, de parcă ar fi fost un străin într-un oraș în a cărui gară a pierdut trenul. A hoinărit de-a lungul porțiunilor solitare ale străzilor Arenales și Talcahuano, pe la colțurile străzilor Charcas și Rodriguez Peria, la răspântiile de pe Montevideo și Avenidă Quintană, năzuind la spectacolul acelor locuri magnifice că arhitectura și interzise pentru totdeauna amărâților. Picioarele lui, pe trotuarele albe, făceau să trosnească frunzele căzute ale platanilor în vreme ce își implântă privirea în ovalele de sticlă ale ferestrelor imense, unde tremura albeața perdelelor dinăuntru. Aceea era altă lume în orașul nelegiuit pe care îl cunoștea el, altă lume, pentru care acum îi bătea inima cu palpitatri lente și greoaie. Oprindu-se, observă garajele luxoase ca patenele și verzile pănașuri ale chiparoșilor în grădinile aparate de ziduri cu cornișe dințate, sau zăbrele groase, în stare să stăvilească avântul unui leu. Tulpinile de roibă roșie șerpuiau printre ovalele plantate cu verdeață. Câte o guvernantă cu toca gri se plimbă pe alei. Iar el datora șase sute de pesos și șapte centavos! Contemplă îndelung balustradele ale căror rotunjimi de aur scânteiau în balcoanele negre, ferestrele vopsite în culoarea gri perlă sau lapte mânjit de câteva picături de cafea, geamurile a căror grosime pesemne că făcea imaginea trecătorilor să pară apoasă. Perdelele de voal, atât de ușoare că numele trebuie să le fie la fel de frumoase ca geografia țărilor îndepărtate. Ce diferită era, probabil, dragostea în spatele tulurilor care umbresc lumina și domolesc sunetele!... Cu toate acestea, el datora șase sute de pesos și șapte centavos. Și vocea farmacistului îi repetă acum în urechi: — Ai dreptate... Lumea e plină de „nătăfleți", de amărâți, dar... cum să o îndrepți?... În ce fel să le arăți adevărurile sfinte celor ce nu au credință?... Suferința, ca unul dintre arbuștii a căror dezvoltare se accelerează cu electricitatea, îi creștea în adâncul pieptului, urcându-i până în gâtlej. Stând pe loc, cumpănea că fiecare părere de rău e o bufniță care sare de pe o ramură a nefericirii lui pe alta. El datora șase sute de pesos și șapte centavos și, chiar dacă ar fi vrut să uite punându-și nădejdea în Bârșut sau în Astrolog, gândurile i se bifurcau către o stradă întunecată. Șiruri de lumini păreau să se sprijine pe cornișe. Jos umplea sertarul străzii o ceată de praf. Dar el se îndreptă spre țara bucuriei, ignorând Limited Azucarer Company. Ce făcuse cu viața lui? Era sau nu timpul să se întrebe? Și cum putea să meargă, din moment ce trupul îi cântărea șaptezeci de kilograme? Ori era o fantomă, o fantomă care-și amintea întâmplări de pe pământ? " Citește mai puțin...