Jurnalul intim al lui Cuckoo Clarke

    Jurnalul intim al lui Cuckoo Clarke este scris de celebrul autor american de bestseller-uri James Patterson (în colaborare cu Lisa Papademetriou, cu ilustrații de Keino). Volumele sale, dedicate nu doar adolescenților și copiilor, ci și adulților, au fost vândute deja în  toată lumea.
Citește tot rezumatul cărții Jurnalul intim al lui Cuckoo Clarke...     Margaret, cea care detestă sfârșiturile și care-și spune cu autoironie Cuckoo (adică țăcănita), o ia de la început după ce a fost internată timp de zece zile într-o secție de psihiatrie. Când decide să scape de toate influențele negative, jurnalul ei îi devine cel mai important ajutor. Cuckoo e sinceră, hotărâtă, se pricepe la ilustrații (chiar și la benzi desenate)  și... citește! Are tot felul de întâlniri (imaginare și nu numai!) cu personaje care mai de care mai interesante și împreună cu Freakshow, grupul ei de prieteni, trece prin întâmplări caraghioase, serioase sau uimitoare. Căderi nervoase, suferințe din dragoste, povești de liceu și profesori ciudați – Jurnalul intim al lui Cuckoo Clarke trebuie citit!     Capitolele scurte arată că nu întodeauna viața de liceu e ușoară și uneori chiar și adolescenții au misiuni imposibile. Cum s-ar putea încheiea jurnalul unei adolescenței care urăște sfârșiturile?       Fragment:       „Dragă mama bătrână       Lucrul bun când ți se întâmplă ceva nasol este că-ți dai seama că oamenilor chiar le păsă de tine. Lucrul rău este că, manifestându-și așa de aprig grijă și preocuparea, te pot face să te simți copleșită.     Și toată grija arătată la școală mă face să ajung cam zăpăcită acasă. Iar prezența lui Marjorie nu face decât să-mi sporească zăpăceala.     În primul rând, are un program de vampir: stă trează de la apus până-n zori. Doarme aproape întreaga zi. În al doilea rând, este obsedată de teleshopping. Nu cumpără niciodată nimic, se mărginește să zacă pe canapea, detestând toate produsele prezentate.      Și, colac peste pupăză, Câinele Morris o face să strănute.     - Sunt alergică la scuame, încearcă ea o explicație.     Așa că eu îl plimb pe Morris, îl îmbăiez și dau cu aspiratorul prin casă, ca să îndepărtez scuamele. Marjorie se ocupă de gătit. Niciuna dintre noi nu prea se omoară cu dușul gunoiului. Ne descurcăm, dar uneori am impresia c-o facem doar ca să nu se răstoarne peste noi.     Sunt cu toții așa de preocupați de progresele mele, încât încep să-mi fac griji că stau pe loc. Oare? Am plâns în biroul domnișoarei Kellerman, lucru care nu este în regulă. Și mă simt destul de nesigură de când cu bătaia...     Recidivez? Fac pași înainte? Ca s-o spun pe-aia dreaptă, n-am crezut niciodată c-aș fi sonată. Și dacă am fost? Cum aș putea ști?     E genul de întrebări care te înnebunesc, dacă nu ești deja nebună.     Dacă aș fi Brainzilla sau Pachețel, aș putea s-o întreb pe mama dacă ea s-a simțit vreodată așa și cum a scos-o la capăt. Dar nu sunt niciuna dintre ele. Habar n-am dacă mama a avut vreodată impresia că e nebună.” Citește mai puțin...