Narațiunile lirice sau poemele în proză (depinde de perspectivă) ale lui Moni Stănilă fac din cartea ei un text hibrid și experimental, cu miză etică inedită. Este vorba despre o micromonografie rustică a perioadei comuniste, surprinsă în flash-uri decalate pe victime și opresori, unde istoria fiecărui personaj este capturată într-un insectar de vieți-morti-loialități-răzvrătiri-trădări care nu au cum să lase cititorul indiferent.
Cartea are alura unui jurnal cu straturi (monologale) străbătut de procese-verbale oficiale care, laolaltă, alcătuiesc un insight percu-tantasupra istoriei recente a României. - Ruxandra Cesereanu Trei oameni, trei bărbați cu totul diferiți, cu femeile, durerile, copill, luptele și, mai presus de orice, încercările lor de a pune mâna pe ceea ce s-ar putea numi, dacă nu esența vieții, măcar ceea ce, în final, a făcut-o frumoasă. De aici își trage sevele melancolia care străbate amplul poem al lui Moni Stănilă — din faptul că în aparență pune în abis istoria mare prin depanarea succintă a istoriei mici, pe când adevăratul ei motor este căutarea acelor scurte, inefabile, delicate momente care fac din viața noastră ceva ce trebuie/a trebuit trăit, chiar sub cizmă necruțăroare și de multe ori absurdă a Istoriei. - Bogdan-Alexandru Stănescu
