Obiecte ascutite

„Un thriller psihologic de senzație." -- Chicago Sun Times După o scurtă internare la un spital de psihiatrie, jurnalistă de investigații Camille Preaker se confruntă cu o sarcină dificilă: trebuie să se întoarcă în orășelul unde a copilărit pentru a investiga moartea a doua fete.
Citește tot rezumatul cărții Obiecte ascutite... Camille n-a mai vorbit de mult cu mama ei nevrotică și ipohondră și cu sora vitregă, pe care aproape că nici n-o cunoaște: o puberă atrăgătoare, cu o putere ciudată asupra localnicilor. Instalată în fosta ei cameră din vechea casă a familiei, Camille își dă seama că se identifică prea mult cu victimele. Bântuită de propriii demoni, trebuie să dezlege puzzle-ul psihologic al trecutului, dacă vrea să afle adevărul și să supraviețuiască reîntoarcerii acasă. Mi-am dat seama că mi-era frică să citesc ultimele treizeci de pagini, dar nu mă puteam opri. Apoi, după ce luminile s-au stins, povestea mi-a rămas în cap, încolăcită și șuierând, ca un șarpe într-o grotă. Obiecte ascuțite e un roman provocator, cu un stil tăios și observații pătrunzătoare. -- Stephen King Într-un stil narativ seducător, Gillian Flynn construiește vocea cinică și inteligență a unei jurnaliste de investigații, însă își dă măsura talentului în portretele pe care le face figurilor feminine diabolice, bârfitoare și parvenite ce populează orășelul de la granița statului Missouri. O explorare a unor crime întunecate și a unor minți și mai întunecate. -- Booklist „Creierul îmi trecea de la o imagine la alta cu mama, și toate imaginile erau de rău augur. Soarta. Cuvântul mi se zbătea iarăși pe piele. O străfulgerare cu Joya cea slabă cu păr vâlvoi și unghii lungi, jupuindu-i mamei pielea. Imagine cu mama, cu pilulele și poțiunile ei, tăindu-mi părul cu foarfecă. Viziune cu Marian, acum doar niște oase în sicriu, o fundă albă de satin înfășurată în jurul unor bucle uscate, ca un buchet de flori veștede. Mama, având grijă de fetițele acelea violente. Sau încercând să aibă. Puțin probabil ca Natalie și Ann să fi îndurat prea multă dădăceală. Adora ura fetițele care nu capitulau în fața mamoșeniei ei atât de bizare. Îi dăduse oare lui Natalie unghiile cu oja înainte s-o sugrume? Sau după?" DE LA AUTOAREA BESTSELLERULUI NEW YORK TIMES "FATĂ DISPĂRUTĂ" Fragment din roman: "Nu mă deranja ideea de a-i turna lui Richard istorii despre Wind Gap. Nu simțeam vreo loialitate deosebită față de oraș. Era locul în care murise sora mea, locul în care începusem să mă tai. Un oraș într-atâta de sufocant și de mărunt, că te împiedicai în fiecare zi de persoane pe care nu le suportai și care știau chestii despre tine. E genul de loc care lasă urme. Deși e drept că, la suprafață, am fost tratată extrem de bine cât am trăit aici. Mama a avut grijă de asta. Orașul o iubea, era ca o glazură pe tort: cea mai frumoasă și mai dulce fața pe care-o crescuse vreodată Wind Gap-ul. Părinții ei, bunicii mei, deținuseră ferma de porci și jumătate dintre casele din jurul acesteia, și o puseseră pe mama sa asculte de aceleași reguli stricte pe care le impuneau lucrătorilor: fără băutură, fără fumat, fără înjurături, prezența obligatorie la biserică. Pot doar să-mi imaginez cum au primit vestea când a apărut mama, la șaptesprezece ani, însărcinată. Un băiat din Kentucky, pe care-l cunoscuse într-o tabără organizată de biserică, venise de Crăciun într-o vizită și mă lăsase în burta ei. Bunicii, ca să riposteze la burtă tot mai mare a mamei mele, au dezvoltat și ei niște tumori furioase și au murit amândoi de cancer, cam la un an după nașterea mea. Părinții mamei aveau prieteni în Tennessee, iar fiul acestora a început să-i dea târcoale Adorei încă dinainte să apuc eu să trec pe mâncare solidă, vizitând-o aproape la fiecare sfârșit de săptămână. Nu-mi pot închipui curtatul ăsta altfel decât jenant. Alan, frumos împachetat în toale, își exprimă părerile despre starea vremii. Mama, singură și rămasă de capul ei pentru prima oară în viață, avea nevoie de-o partidă bună și râdea la... glumele lui? Nu sunt sigură că Alan a făcut vreodată în viața lui o glumă, dar sunt sigură că mama a găsit vreo cale să chicotească alintată. Iar eu, unde eram eu în imaginea asta? Probabil în vreun ungher, ținută deoparte de față în casă, și Adoră strecurându-i cinci dolari în plus pentru osteneală. Mi-1 imaginez pe Alan cerând-o pe mama de nevastă și totodată pretinzând că se uită peste umărul ei sau făcându-și de lucru cu vreo plantă, orice numai ca să evite contactul vizual. Iar mama acceptând cu grație și turnându-i încă o ceașcă de ceai. Poate vreun sărut uscat, din vârful buzelor. Nu avea importanță. Până ce am început eu să vorbesc, se și căsătoriseră. Nu știu aproape nimic despre tatăl meu adevărat. Numele de pe certifcatul meu de naștere e fals: Newman Kennedy, de la actorul și președintele preferat al mamei. A refuzat să-mi spună numele lui real, ca să nu mă apuc să-l caut. Nu, trebuia să fiu socotită copilul lui Alan. Ceea ce era cam greu, fiindcă în curând avea să vină și un copil făcut cu Alan, la opt luni de la căsătorie. Ea avea douăzeci de ani, el treizeci și cinci și o avere de care mama nu avea nevoie, fiindcă nu-i lipseau nici ei banii. Niciunul dintre ei n-a lucrat vreodată." Citește mai puțin...