Cel mai lung drum

 Ira și Ruth, Sophia și Luke. Două cupluri care, aparent, nu au nimic în comun, despărțite de ani mulți și experiențe diferite. Ira este un evreu ajuns la apusul vieții, care, captiv în propria mașină, în urma unui accident, se trezește alături de fantoma lui Ruth, soția mult iubită.
Citește tot rezumatul cărții Cel mai lung drum... Ea este cea care îl ține în viață, cu ajutorul amintirilor. La câțiva kilometri distanță, Sophia, care studiază la colegiul Wake Forest, se zbate să își revină după un dureros eșec sentimental. În inima ei înmugurește din nou speranța când îl întâlnește pe Luke, un seducător campion de rodeo. Ca și în cazul cuplului Ruth și Ira, Sophia și Luke sunt, la prima vedere, cum nu se poate mai diferiți. Și totuși, se atrag și se completează. La un moment dat, destinele celor două perechi, Ira-Ruth și Luke-Sophia, se întrepătrund cu o neașteptată profunzime.   Romanul a fost ecranizat în 2015. Fragment:   "Sophia încă își amintea reacția ei surprinsă când îi spusese că era din Jersey. De fapt, Sophia ar fi putut la fel de bine să spună că fusese crescută pe Marte. Trebuia să admită că reacția Marciei fusese absolut impertinentă. Povestea lor era total diferită. Marcia era sora mai mică din doi frați; tatăl ei era chirurg ortoped, iar mama, avocat specializat în problemele de mediu. Fratele mai mare era în ultimul an la facultatea de drept la Vanderbilt și, deși familia ei nu figura pe lista Forbes, făcea parte din pătura privilegiată. Era genul de față care luă lecții de echitație și de dans și care primea un Mercedes decapotabil la împlinirea vârstei de șaisprezece ani. Sophia, de cealaltă parte, era copilul unor imigranți. Mama ei era franțuzoaică, iar tatăl ei era din Slovacia și veniseră în țară doar cu banii din buzunar. Deși erau oameni educați - tatăl ei era chimist, iar mama farmacistă - vorbeau puțin engleză și petrecuseră mulți ani făcând munci domestice și locuind în apartamente micuțe și dărăpănate, până când adunaseră destui bani cât să își deschidă propriul magazin alimentar. În timp, făcuseră încă trei copii - Sophia era cea mai mare iar ea crescuse lucrând cot la cot cu părinții ei la magazin, după ore sau la sfârșit de săptămână.  Afacerea mergea binișor, destul cât să aibă cu ce se întreține, dar doar atât. La fel ca mulți alți studenți buni din clasa ei, până în ultimele luni înainte de absolvire, Sophia se așteptase să urmeze cursurile la Rutgers. Se înscrisese la Wake Forest dintr-un capriciu deoarece îndrumătorul i-o sugerase, dar nu și-ar fi putut permite să meargă acolo niciodată, nici nu știa prea multe despre locul acela, în afară de fotografiile frumoase postate pe website-ul universității. Dar, spre surprinderea mai ales a ei, Wake Forest îi oferise o bursă care acoperea taxele, așa că în august Sophia se urcase în autobuz spre New Jersey, în drum spre o destinație practic necunoscută, unde avea să petreacă o mare parte din următorii patru ani.  Fusese o decizie importantă, cel puțin din punct de vedere al educației. Wake Forest era o universitate mai mică decât Rutgers, ceea ce însemna că și clasele erau mai mici și profesorii din Departamentul de Istoria artei erau mai pasionați de predare. Dăduse deja un interviu pentru un stagiu la Muzeul de Artă din Denver — și nu, nu o întrebaseră nimic despre rolul ei în Chi Omega — despre care credea că decursese bine —, dar încă nu primise răspuns. Vara trecută, reușise și să strângă destui bani cât să își cumpere prima ei mașină. Nu era mare lucru — o Toyota Corolla veche de unsprezece ani, cu peste 160.000 kilometri la bord, cu o îndoitură în portiera din spate și câteva zgârieturi dar pentru Sophia, care crescuse mergând pe jos sau luând autobuzul peste tot, era o eliberare să poate veni și plecă după pofta inimii. Lângă balustradă, se strâmbă. Ei bine, cel puțin cu excepția serii de față. Dar era vina ei. Ar fi putut să conducă, dar...  De ce naiba venise Brian în seara asta? Ce credea că avea să se întâmple? Chiar credea că o să uite tot ce îi făcuse — nu o dată, ci de trei ori? Că avea să îl primească înapoi la fel ca Înainte?  Nici măcar nu îi era dor de el. Nu avea de gând să îl ierte și, dacă nu ar fi urmărit-o, se îndoia că s-ar fi gândit măcar la el. Dar tot era capabil să îi strice seara, iar lucrul acesta o deranja. Pentru că ea permitea acest lucru. Pentru că îi permitea să aibă putere asupra ei.  Ei bine, până aici, se hotărî ea. Avea să se întoarcă și să stea cu Marcia și cu Ashley și băieții aceia de la Duke; și ce dacă o găsea Brian și voia să vorbească? Avea să îl ignore. Și dacă încerca să se bage peste distracția ei? Ei bine, poate avea chiar să îl sărute pe unul dintre băieți ca să se asigure a Brian știa că trecuse mai departe și gata.  Zâmbi la aceste gânduri și se întoarse de lângă balustradă, dând peste cineva și aproape pierzându-și echilibrul." Citește mai puțin...