Ce faci când peste câteva săptămâni împlinești 50 de ani, nu mai ai nimic de pierdut și nu mai crezi în nimic? O călătorie lungă pe o navă de croazieră, înconjurat de lux și de necunoscuți, poate fi o soluție? Alexandru Zaharia, fost fotoreporter și fost proprietar de agenție de publicitate, crede că da.
Crede că se poate pierde printre cei 2.000 de pasageri, că își poate căuta salvarea în anonimat și în singurătate... Greșește. Diana lucrează pe vas și i-a fost colega în clasa a două primară. Năvălește în viața lui cu toate amintirile ei, cu toate înfrângerile și cu toate frustrările. Ca într-un remake al celor 1001 de nopți cei doi încearcă să scape de amintirile neplăcute. Dar amintirile lor sunt puternice, sunt dureroase și pot fi fatale. Zi după zi, poveștile celor doi nu duc spre o iubire salvatoare, ci doar spre o nouă exacerbare a lipsei de motivație, de speranță, duc spre deznădejde... Alex Zaharia are o listă cu 50 de cuvinte; 50 că cei 50 de ani pe care îi va împlini curând. Fiecare dintre aceste cuvinte ascunde o poveste. A lui sau a ei. 50 de povești în 50 de capitole. Nici apariția tinerei Cajă, nici căpitanul, nici oceanul sau porturile Africii nu pot amâna inevitabilul și nu pot schimba destinele lor. Fragment: “Nu mi-este somn. Am mințit. De fapt nu am mințit, imediat ce m-am așezat în pat m-au năpădit de tot amintnile Mii și mii de poze, milioane poate, mii de oameni, mii de situații, atâtea amintiri amestecate, pe care niciodată nu reușit să le așez într-o ordine, așa cum țin filmele, tăiate fâșii de câte șase clișee și înfășurate în foiță, scrise pe cu numărul, locul, data, eventual personajele... Un dulap întreg cu filme, dosare cu fișe, fotografii pe hârtie, mai mari sau mai mici, decupaje, probe, documentattie, probabil și multă maculatură... Încerc să adorm. E mai bine. Număr oi și, în timp ce le număr, visez treaz, dar cu ochii cum fotografiez, a doua, a treia... Dimineața. Soare. Ocean. Nu știu unde mă aflu, deși un clic pe laptop m-ar lămuri imediat. Tot dispoziția cea ghidușă... În drum spre baie, arunc un ochi la trusa foto de pe masă, geanta neagră și uzată e un cadou de la Tibi, fotograful de la Flacără, o geantă care a bătut avioane, la fel și aparatele care sunt second hand-uri de la prieteni. Nici nu mai știu de câte ori le-am tot desfăcut prin aeroporturi la eternele random check ale polițiștilor germani sau danezi sau olandezi... Poate că ar fi o zi bună să mai fac câteva imagini, dacă tot am cărat trusa cu mine. Când ies pe punte, e deja plin de lume care se plimba. În zona piscinei mari, toate șezlongurile sunt ocupate. Acum e prima dată de când sunt aici, că simt o ușoară senzație de frustrare... Deși nava e totuși uriașă, parcă mi-aș dori un loc unde să mă ascund. Și nu tot în cabina mea... - Nu mai vrei să mă vezi? Caja s-a proptit cu picioarele depărtate și goale în fața mea. Cu mâinile, tot goale, în solduri. Poartă un costum de baie. Sandale cu toc înalt. Și o orhidee în păr. O apariție impresionantă. Dar îmi vine să râd.”
Ultima fotografie. Ed. a II-a
- Autor: Bogdan Hrib
- An apariție: 2015 (vezi top cărți)
- Editura: TRITONIC
- Nr. pagini: 308
- Categorie: Literatura contemporana
