Cartea alba

• Roman finalist International Booker Prize 2018   Aautoarea bestsellerului Vegetariană   Pe fundalul unui oraș european cu o istorie recentă zbuciumată, o naratoare nenumită se confruntă cu o tragedie care a urmărit-o peste continente, o poveste adânc ascunsă în carnea familiei sale: povestea surorii ei care a murit în brațele mamei, la câteva ore după naștere. Pornind de la o listă de obiecte albe care conțin în ele atât viață, cât și moartea - scutecul bebelușului, laptele matern, prăjiturile din orez rotunde ca chipul fetiței -, tânăra îi scrie surorii pe care n-a cunoscut-o niciodată, încercând să se împace cu această imensă povară care o apăsă.   Cartea albă este atât o meditație asupra culorii alb, cât și o călătorie în cotloanele celei mai ascunse dureri. Într-un stil poetic și laconic, volumul vorbește despre doliu și suferința, dar mai ales despre capacitatea spiritului uman de a depăși momentele critice, contemplând în același timp fragilitatea, frumusețea și caracterul bizar al vieții.   Fiecare propoziție și fiecare imagine conțin frumusețe și suferință, acutizate de simplitatea și onestitatea lor dureroasă. - New Internaționalist   O splendidă psihogeografie a durerii, așa cum pendulează între locuri, istorii și amintiri. Tonul este în permanență echilibrat și nu se abate niciun moment de la demnitatea senină care-l caracterizează. Cartea albă este un text misterios, întru câtva ca o carte de rugăciuni profană. - The Guardian   Nu plănuisem să scriu despre sora mea mai mare. Am fost crescută de părinții mei, care nu au putut-o uita. Când lucram la Disecție, am scris următoarea frază: Nu muri. Te rog, nu muri. În mod straniu, cuvintele îmi erau familiare și continuau să zăbovească în interiorul meu. Am descoperit dintr-o dată că veneau din memoria mamei mele: mi-a spus că rostise acele cuvinte, în repetate rânduri, surorii care murise înainte ca eu să mă nasc. - Han Kang Fragment din romanul "Cartea albă" de Han Kang "În acea zi, în drum spre casă, am luat autobuzul și am coborât la stația din fața parcului în care mai demult fusese un castel foarte vechi. Mergeam de ceva vreme prin parcul mare și împădurit, când în fața mea a apărut clădirea unui spital vechi. Era, de fapt, reconstituirea unui fost spital distrus în timpul bombardamentelor aeriene din 1944, clădire în care acum funcționează un muzeu de artă. În timp ce mă plimbam pe o cărare îngustă, peste care ramurile copacilor luxurianți împletiseră o boltă, vegetală ce răsună de ciripitul păsărilor, asemănător cu trilul ascuțit al ciocârliilor, am realizat că în acest loc, la un moment dat, toate căzuseră pradă morții dintr-un foc: arbori și păsări, alei și străzi, case, tramvaie și oameni. Nimic n-a mai rămas din orașul ce existase în urmă, cu șaptezeci de ani. Turnurile și fortăreața Orașului vechil, palatul magnific, reședință de vară. a familiei regale situată în afara orașului, Ianga un lac - toate sunt niște falsuri contemporane, imitând cu minuțiozitate fotografiile, desenele și hărțile de altădată. În structura noilor ziduri sunt încorporate, din loc în loc, bucăți din vechile coloane sau din temeliile ce au supraviețuit bombardamentelor. Mărturie a dezastrului, granița ce separă partea veche a zidului de cea nouă are forma unei cicatrici, expusă dureros de ostentativ."