Pentru Ortodoxia românească, adevăratul cîștig al schimbărilor de după 1989 nu a fost numai ridicarea a peste o mie de biserici, cît publicarea cărților Sfinților Părinți și reînvierea vieții monahale, pe care comunismul a vrut să o desființeze la noi încă din anii ’60 ai veacului trecut. În lipsa povățuitorilor duhovnicești – căci unde să‑i mai afli, după 50 de ani de comunism? – noul monahism s‑a întemeiat însă mai mult prin rîvna entuziastă a sute de tineri doritori de petrecerea cea îngerească. Așadar, mai ales pentru ei sînt de mare folos scrierile privitoare la așezarea vieții de obște, dintre care multe au fost tălmăcite în anii din urmă.
Acesta a fost gîndul de căpetenie care ne‑a purtat către alcătuirea lucrării de față, pe care am împărțit‑o în trei. Partea întîi este o antologie alcătuită la Mănăstirea Neamțului de Sfîntul Paisie Velicicovski și de ucenicii săi, cuprinzînd cuvinte pentru ascultare ale Sfinților Părinți ai Bisericii, Viața pe scurt a acestuia și cîteva din scrisorile sale. În partea a doua am socotit de folos, avînd în vedere însemnătatea covîrșitoare a lucrării duhovnicești a Starețului Paisie, să punem așezămintele sale privind viața de obște, precum și cîteva din cuvintele lui pentru ascultare. În sfîrșit, la acestea am adăugat o a treia parte ce cuprinde două texte privitoare la moștenirea acestuia: Vedenia monahului Teodosie și fragmente din Cronica lui Andronic Duhovnicul.
Florin Stuparu
