Cartea Judecatii de Apoi

• Autor distins cu Premiul Nebula pentru literatură E anul 2048. Kivrin studiază la Oxford. Călătorește în timp și se întoarce în secolul al XIV-lea, într-un sat englezesc. Ajunge din greșeală acolo unde ciuma face ravagii, într-o lume dominată de superstiții și spaime. Devine un înger al speranței într-un ceas întunecat din istoria omenirii. Știința modernă poate face față molimei, dar nu și naturii umane… O carte extraordinară, în care SF-ul se întâlnește cu ficțiunea istorică. O carte splendidă – brutală, provocatoare, tulburătoare… rodul unui cercetări ample, al scriiturii bune, al instinctelor de încredere, o carte ce trebuie să ajungă doar la iubitorii de SF. - Kirkus Reviews Fragment din cartea "Cartea Judecății de Apoi" de Connie Willis "Îl ridică: un cărucior de jucărie cu două roți, roșu și auriu. - Pe cei care mint Dumnezeu îi pedepsește la chinuri veșnice, o amenință Lady Imeyne pe fetiță și o prinse brusc de brațe. Doamna nu poate vorbi. Știi asta prea bine. - Dar mie mi-a vorbit, susținu Agnes cu hotărâre. „Prea bine pentru tine. Chinuri veșnice. Să ameninți copilul cu asemenea lucruri groaznice." Dar se află în Evul Mediu, când preoții vorbeau neîncetat despre sfârșitul lumii, Judecata de Apoi și suferințele ce vor urma în iad. - Mi-a zis că vrea să-mi vadă căruciorul, nu se dădu bătuta Agnes. A mai spus că ea nu are câine. - Povestea asta e scornită de tine, încercă s-o convingă Eliwys. Doamna nu poate vorbi, iar Kivrin gândi: „Trebuie să pun capăt acestei situații. O vor pălmui și pe ea." Făcu efortul de a se ridica în coate. Sforțarea o lăsă fără suflare. - Am vorbit cu Agnes, spuse ea, rugându-se că interpretorul să-și facă datoria. De mă trădează iar în clipele astea și Agnes mănâncă bătaie, nu mi-aș ierta-o. Eu am rugat-o să-mi arate căruciorul. Cele două femei se întoarseră și o priviră. Eliwys făcu ochi mari de mirare. La început nedumerită, bătrâna se înfurie, socotind că fusese trasă pe sfoara de Kivrin. - V-am spus doar! exclamă Agnes și se apropie încrezătoare de pat cu căruciorul în mână. Epuizată, Kivrin se lasă la loc pe perne. - Unde mă aflu? Lui Eliwys îi luă câteva clipe ca să-și revină din uimire. - Ești în siguranță în casa soțului și stăpânului meu... Interpretorului îi e greu cu numele... Guillaume D'Iverie ori Devereaux. Eliwys o măsură curioasă. - Omul de încredere al soțului meu te-a găsit în pădure și te-a adus aici. Ai fost atacată de tâlhari și răniță rău. Cine te-a atacat? - Nu știu. - Numele meu e Eliwys, iar aceasta e mama soțului meu, Lady Imeyne. Cum te numești?"