De-a lungul anilor și al lecturilor, ajunsesem (era oare o blasfemie?) să mi-L închipui pe Dumnezeu însuși sub forma unei Biblioteci fără început și fără sfârșit — ea însăși un fel de carte sferică infinită, cu centrul peste tot și circumferință nicăieri, cum zic misticii, invizibilă dar reală, mai bine zis hiper-reală, în a cărei virtualitate ar fi existat toate cuvintele tuturor limbilor posibile, toate textele vreodată concepute sau conceptibile, întrețesute într-un hipertext infinit și transcendent, identic cu Logosul însuși. Și nu doar toate cuvintele, ci și toate semnele tuturor limbajelor posibile s-ar fi aflat „acolo", suspendate în acel hiperspațiu extramundan, vibrând ca niște noduri sau vârtejuri de semnificații interconectate cu toate celelalte într-o intertextualitate nelimitată, generând și conținând lucrurile lumii ca niște rațiuni divine. - Andrei Dîrlau
