Mirona Runcu, o fată frumoasă, inteligență, sensibilă, independența și emancipată, este îndrăgostită de un bărbat cu douăzeci de ani mai în vârstă, la rândul lui inteligent și fermecător, dar însurat, așadar inaccesibil. Aparținând unei familii înstărite, Mirona pleacă la Paris ca să studieze dreptul. În plus, tânăra vrea să devină scriitoare. Narator și, în același timp, personaj al propriei cărți, ea trăiește deopotrivă în realitatea Bucureștiului și a Parisului din anii celui de-al Doilea Război Mondial. Roman scris cu vervă și cu sensibilitate feminină, Cartea Mironei prezintă imaginea unei epoci istorice tulburate de mari prefaceri, în care o fată idealistă își caută drumul, crezând cu încăpățânare în destinul ei de scriitoare. Cartea are o arhitectură bine gândită. Paginile cu o notă de poezie și mister, referitoare la atmosfera apăsătoare din casă Cațian și la fantoma tinerei bunici dispărute își găsesc o contrapondere fericită în cele de observație fină psihologică și culoare consacrate mediului cosmopolit parizian. Succesiunea dramatică a evenimentelor, coincidențele, reversurile situațiilor dictate de ele contrapunctează cu salutare efecte diagrama febrei erotice. - Ov. S. Crohmălniceanu Carte recomandată de Ioana Chicet Macoveiciuc în cadrul proiectului Libris, " Oameni și cart i ". Fragment din "Cartea Mironei" de Cella Serghi: "Discuțiile în jurul plecării mele au început în preajma hicălaureatului. Mama susținea dorința mea de a pleca la Paris cu condiția să urmez Conservatorul. Nu știu de ce credea că aș putea să ajung o mare pianistă. Tata voia să-mi iau licența în Drept. - Cui am să las biblioteca juridică, clientela, biroul? Peste trei ani o trimit să-și ia doctoratul la Paris. Dar deocamdată să se înscrie la Universitate, aici. - La Universitate? protestă cu oroare tanti Mărie. Și după cursuri să umble hai-hui cu studenții în cafenele și cârciumi, să discute despre războiul din Abisinia? Nu vezi că a înnebunit tineretul? - La Paris nu sunt cafenele și cârciumi? întrebă tata. - Acolo e altceva... nu te știe nimeni... - Treaba ei. Cum o să-și aștearnă., așa o să doarmă, îi ținea isonul Neneea. Dar mama, solemnă: - Acum așa e moda. Văd că și alte fete de familie bună... Urmă o înșirare de nume răsunătoare, cu care de altfel n-aveam relații, dar se vede că surorile se simțeau îndreptățite să aibă și credeau că imitându-le se apropie întru câtva de ele. Ultimul cuvânt l-a avut, ca de obicei, bătrâna Cațian. - Îi dau eu bani să dea cu nasul prin străinătățile alea și să se potolească. Să plece repede și să se întoarcă degrabă, că vreau s-o mărit... Itinerarul meu până la Paris, prin Italia, fusese notat în cele mai mici amănunte. Aveam însemnată până și clipa când trebuia să privesc pe fereastră ca să văd un peisaj care îi plăcuse mamei în călătoria de nuntă sau tatei când era însurat cu Lavinia, lui tanti Marie, care a călătorit și ea până în Elveția, unde trebuia să aibă loc o întâlnire cu un doctor dentist, „o vedere". (Până a ajuns acolo, dentistul s-a logodit cu alta, iar tanti Marie, jignită, nu s-a mai măritat.)"
