Aceasta nu este o carte, deși o ții în mână, atingi porii hârtiei, simți mirosul amărui al cernelei. Acestea nu sunt cuvinte, chiar dacă deslușești literele, vezi adunarea lor în silabe și împreunarea silabelor îți pare a naște cuvinte. Tot asemenea, aceasta nu este literatură, iar cele pe care le vei descoperi, pășind mai departe, nu sunt povești. E o potecă. O potecă prin locurile minții mele, printre nălucile și stările care, adunându-se laolaltă, alcătuiesc făptura aceasta care se întâmplă să fiu. Pășește fără teamă, e un drum cu umbre, în care singura primejdie e aceea că, la capătul potecii, ai putea găsi… (Daniel Octavian Bejan)
