„Mi se pare că am citit sau auzit undeva această comparație, care mi se pare că se potrivește de minune subiectului meu. Acela care începe să facă rugăciune lăuntrică trebuie să-și imagineze că începe să amenajeze, pe un pământ foarte neroditor care face buruieni, o grădină în care să se răsfețe Domnul nostru. Maiestatea Să smulge buruienile și sădește plantele cele bune. Să considerăm că acesta este un fapt deja împlinit atunci când un suflet s-a hotărât să se dedice rugăciunii și a început să o practice. Datoria noastră, ca buni grădinari, este să muncim, cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru creșterea și udarea plantelor ca să nu piară, ci să ajungă să facă flori parfumate, spre mai marea bucurie a Stăpânului nostru. Atunci, El va veni adesea să se delecteze în această grădină și să se bucure între aceste virtuți.” (V 11,6)
„Iar pe cei care încă n-au început să practice rugăciunea îi rog, pentru numele lui Dumnezeu, să nu se lipsească de un bine așa de mare. Aici nu este nimic de temut, ci numai de dorit. Deoarece, chiar și atunci când n-am realizat nici progresul, nici eforturile pentru desăvârșire, așa încât să merităm mângâierile și bucuriile pe care Domnul le dăruiește celor desăvârșiți, totuși vom câștiga, puțin câte puțin, o cunoaștere a drumului spre cer; și, dacă perseveram, nădăjduiesc în mila lui Dumnezeu, care pe nimeni dintre cei care și L-au făcut prieten nu l-a lăsat nerasplătit. După mine, rugăciunea lăuntrică nu e nimic altceva decât întreținerea unei relații de prietenie, a sta deseori de vorbă, în intimitate, cu Acela despre care știm că ne iubește." (V 8,5)
S-a născut în 1515, la Avila. Se călugărește la 20 de ani, împotriva voinței tatălui și intră în mănăstirea carmelitană La Encarnacion, Avila. Descoperă rugăciunea lăuntrică pe care o practică cu fidelitate. Dumnezeu îi dăruiește multe haruri pe această cale și Tereza este inspirată să întemeieze o nouă mănăstire carmelitană după Regula primară a Ordinului. După multe trude și suferințe, confesorii înțeleg că Dumnezeu îi vorbește cu adevărat și îi cer sub ascultare, să redacteze o carte în care să descrie milostivirile pe care i le-a făcut Dumnezeu. Aceasta este Cartea Vieții, unde începe ea să vorbească despre rugăciune, de la meditație până la rugăciunea mistică. Aici va povesti și despre întemeiera mănăstirii Sân Jose, prima dintre o suită de mănăstiri, în întreaga Spanie, care a marcat începutul reformei Ordinului Carmelitan feminin. Va continua să scrie cu farmec și cu inspirație Întemeierile, Calea Desăvârșirii și Castelul interior, capodopera ei spirituală, și alte Opere Minore. Moare în 1582, este declarată Sfântă și Învățătoare a Bisericii, cu titlul de „Maică a tuturor celor Spirituali”.
