Carticica de 2 ani

În cârticelele vârstelor fragede, Constanța Buzea știe - dintr-o dublă intuiție, de poetă și de mamă - că universul există în măsura în care limba da nume la ceea ce simțurile tale percep confuz. Că natura este decupată după liniile trasate de limbă maternă (vezi studiile unor Edward Sapir și Benjamin Lee Whorf). Copilul deschide ochii într-o lume deja organizată de limba comunității și deprinde, odată cu ea, și această organizare. Când gândirea în sensul de orientare în lume întâlnește vorbirea, copilul descoperă că orice lucru are un nume, fie el și inventat ad-hoc. Numind, schițăm un pas înspre realitate. A vorbi înseamnă a trăi, a fi viu, în mișcare, în progres - adică, neterminat, dar cu toate valențele desăvârșirii în acțiune. (...) În doi ani, un copil nu poate învăța prea multe cuvinte [...], dar în doi ani ochii tăi au văzut o mare parte din lucrurile care stau pe pământ. Ce nu se poate spune, se poate desena, cu creioane și fără gumă, căci lumea e exact așa cum o desenează copilul, ea îi acceptă calm interpretările stângace. - Irina Petraș Cuprins Să facem cunoștință/ Raza de soare/ Copacii făceau făceau făs-faș/ Ploaia se pregătea să cadaNorii cei răi/ Raza de soare te face să râzi/ Cum se ascunde pisica/ Lăbuță pisicii/ Degetul Arătător/ Fetița și păpușile/ Degetul Mare/ Degetul Mijlociu/ Laptele știe o poezie urâtă/ Cum să pedepsim laptele/ Mai departe/ Degetul Inelar/ Cum punem un inel pe deget/ Poezie pentru Inelar/ Degetul Mic/ Degetel cumințel/ Poezie mică pentru Degețel/ Hai să desenăm ceva/ Musafirul din sertar/ Lucrurile din casa noastră stau la locul lor/ Cine plânge/ De ce e întuneric în sertar/ Unde stă fetiță/ Fetița stă într-un oraș/ Cheia mică/ Cine trage cu urechea/ În sertar e liniște/ Să desenăm/ Să ne jucăm de-a școala/ Hai la groapă cu nisip/ Cum mergem pe o scară/