Premisa fundamentală a cărții este aceea ca într-un univers de tip orwellian, aflat mereu sub observația ochiului vigilent al lui Big Brother, existența membrilor comunității luate în vizor este marcată de un plus de teatralitate. Viața cotidiană, care prezintă în orice tip de societate elemente de spectacol, după cum a demonstrat sociologia modernă, se încarcă între zidurile "Cetății totale" de o "suprasarcină" de teatralitate, altfel spus, în termenii autoarei, se "reteatralizează". Obligați să pozeze în eroi ai "lumii noi", locuitorii lagărului socialist au învățat să ducă limbajul duplicității "pe noi culmi" ale progresului, fapt ce nu a rămas fără repercursiuni asupra literaturii vremii. Analizând o serie de romane redactate sub regimul comunist în spațiul Europei răsăritene, autoarea a reușit să reconstituie, dată fiind anvergura speciei literare amintite, etapele consolidării (conținând și germenii destrămării) "Imperiului Falsului", cu o expresie preluată de la Alain Besancon, desemnând dictaturile de tip sovietic.
