In cei peste 40 de ani de cand comunic indeaproape cu lumea artistica de la noi, e pentru prima oara cand mi se intampla sa intalnesc un tanar autor - Alexandru Bordian, retineti acest nume pe care Casa mai multor primaveri il scoate in fata - ce refuza sa ia carti cu imprumut, cautand sa-si faca rost, numai el stie cum, de cele trebuincioase. Nu ca romancierul nostru ar trai intr-o autarhie literara, din contra - istoric de formatie, scrisul pare sa-i fi intrat in sange abia odata cu lecturile de mare clasa (Mario Vargas Llosa, Henry Miller, Milan Kunde-ra s.a.), pe care si le-a apropriat au fur et a mesure "lucrandu-si gradina", fara sa mearga pe mana niciunui maestru. Scriere alerta, cu personaje care mai de care mai excentrice prinse intr-un soi de carusel narativ, dar si parabola a lumii ca vointa (de putere! caci "puterea este cel mai bun loc de putrezit") si reprezentare (caleidoscopica & de lanterna magica) continandu-si propria parodie; un cu totul altfel de roman cu moldovence ("Aici stau moldovencele, tolanite pe saltele. Aici se doarme si se pocneste din degete.") ca pentru a-i da cu tifla lui Houellebecq ("la si tu o moldoveanca..."); nu in ultimul rand, iata un domeniu proprietate privata bine conturat in inima caruia autorul a reusit sa inalte o "casa somptuoasa" - Casa mai multor primaveri pe care scrie, "cu litere mascate": SI PARLA BORDIANO! - Em. Galaicu-Paun
