Casa taranului roman

CASA ȚĂRANULUI ROMAN Casa de locuit și curtea românească au fost expresia aceluiași spirit de armonie și de grație, al aceluiași spirit de sinteză între practicitate și între deschiderea spre orizontul de taină al existenței. Habitatul românesc e un habitat în realitate și poezie, ca și portul românesc; romanul se îmbracă și locuiește în poezie fără a părăsi realitatea. lar poezia revelează viața lui interioară în orizontul de taină al existenței și o proiectează în realitatea exterioară. E o poezie care nu se înstrăinează de realitate, ci o  transfigurează, adâncindu-i dimensiunile. încă stâlpii care împrejmuiesc porțile de la intrarea în curte, prin motivele încrustate în ei, îmbie nu numai într-un spațiu gospodăresc ci și într-un spațiu de poezie. Curtea e împrejmuită, dar nu ermetic izolată. Ea e deschisă vieții de pe ulița satului. În deosebi, de pe prispă, viețuitorii casei privesc la ceea ce se întâmplă pe uliță, în vreme ce trecătorii îi văd pe aceștia și comunică cu ei. Prispa, sprijinită și ea pe stâlpi de lemn sculptați, menține deschiderea casei spre sat, oferă prilejul de contacte ușoare, de convorbiri cu cei de pe uliță. Membrii familiei nu sunt izolați în orizontul lor exclusiv, în grijile lor, în tristețile lor din timpul nu riscă să cadă în disperări, ci sunt susținuți continuu de tot satul; ei nu se dezinteresează de viața celorlalți oameni din sat, ci și-aduc continuu contribuția lor de sfat, de încurajare. - Pr. Dumitru Stăniloae Fotografii de arhivă particulară sau arhiva de imagine a Muzeului Țăranului Român. Din arhive particulare ca cea a lui Marius Pândele, Tudor Rebengiuc sau Dan Dinescu.