Rezumat Casatoria, de la taina la institutie – Antonios Kalligeris
Obișnuim să considerăm căsătoria ca pe un fapt spiritual și recunoaștem sentimentele morale și psihologice, dar și întinderile ei juridice. Însă, în cadrul unei viziuni telogice, rar suntem interesați să distingem împrejurările sociale care stau la baza practicii și, în consecință, orientează și actul pastoral. Părintele Antonios Kalligeris urmărește ca în cartea lui să facă o analiză științifică pe o temă care a stat în așteptare mulți ani. Din punct de vedere istoric și social, acesta cercetează instituția căsătoriei în Răsărit și Apus raportat la interesele mai de seamă ale fiecărei politici bisericești din cele două Biserici. Descoperirile lui se disting printr-o teologie curată, pe care am primit-o din vechea Biserică și propune rezolvări pentru ziua de azi care să răspundă realității contemporane și care să pășească împreună cu tradiția și adevărul teologiei. Cartea interesează pe fiecare istoric, constituind un studiu original și inovator, dar și pe oricare om care își pune problema în legătură cu drumul și evoluția instituției căsătoriei în epoca noastră. De asemenea, îi privește pe toți cei care sunt interesați de căsătorie la un nivel personal, dar și pe cei care au obligații pastorale și în special de îndrumare. Protoprezbiterul Antonios Ath. Kalligeris s-a născut în anul 1964, în Atena. Este absolvent al Seminarului Teologic (1987) și al Facultății de Teologie din Atena (1991). A obținut diploma de Master în cadrul Facultății de Teologie din Tesalonic (2000). A urmat programa studiilor postuniversitare la secția de Politică Socială și Antropologie din cadrul Universității Panteios (1995-1997). Din anul 1999, este director al Biroului de Tineret din Arhiepiscopia Atenei. De asemenea, este membru al Comitetului Sinodal pentru Căsătorie, Familie și Ocrotire a Copilului (din 1998), al Comitetului Sinodal Special pentru Educarea Tineretului (din 2003) și al Comitetului Special Sinodal pentru Atletism (din 2007). Este preot paroh la Biserica Sfânta Filofteia, este căsătorit și are șase copii.
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Casatoria, de la taina la institutie?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Casatoria, de la taina la institutie și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.