Casatorie de placere

Amir, prosper negustor din Marocul anilor ’50, pleacă într-o călătorie lungă. Abia ajuns la Dakar, urmând cutuma islamică, o alege pe Nabou pentru o „căsătorie de plăcere“, dar se trezește îndrăgostit și începe o altă viață cu această a două soție, trăită în paralel cu existența de familie… Destinele se amestecă, așa cum se amestecă albul și negrul, frumosul și urâtul, binele și răul, iubirea și ura. La fel, credințele, tabuurile, convingerile, prejudecățile. Scriind povestea a două generații într-un roman care are parfumul tare al mirodeniilor, Tahar ben Jelloun privește de aproape dragostea, fericirea, istoria. „O carte șoc, violență, această neliniște venită dintr-o identitate dublă, când destinul îți e scris de culoarea pielii, care duce la o poftă viscerală de a-și regăsi rădăcinile. Un roman extraordinar.“ - Livre de lire Fragment din roman: "Dimineața devreme ajunseră la Ndar, numit și Saint-Louis, primul oraș întemeiat de curopeni în Africa Occidentală. Cerul era alb și aerul, umed, ceca ce îl făcu pe Karim să spună: „Parcă suntem în hammam." Amir îi explică diferența de climă dintre cele două țări. Devenise un bun cunoscător al civilizației africane. Îi spuse: „Ne apropiem de capitala Dakar. Aici suntem la gura de vărsare a fluviului Senegal. Privește vegetația și toate minunățiile create de apă. Sunt arbori acvatici, nu fac fructe, doar mărginesc fluviul și oferă umbra călătorului." Caravanierul, mulțumit că-i adusese până aici, deveni dintr-odată guraliv. Nu mai contenea să vorbească desprc frumusețile țării, despre amabilitatea oamenitor și, mai ales, despre disponibilitatea femeilor. Ca un veritabil ghid, povestea istoria orașului, insistând asupra comerțului înfloritor cu aur și cu fildeș. Amir îl întrerupsc amintindu-i că tot în acest oraș veneau negustorii după sclavi. Celălalt adaugă că tot de aici un aviator francez decolase cu un mic avion și ajunsese hăt depărtc! Atras de povestea acestui bărbat, Karim îl întrebă unde era el acum, ce realizase. Tatăl său îi promise că se va interesa. Deocamdată, hotărâră să-și lase bagajele și să se curețe puțin. În apropiere era un lac micuț în care se scăldau cu mare zarvă niște copii. Amir își făcu abluțiunile, se întoarse în direcția Meccăi și se ruga, mulțumindu-i Domnului că le îngăduise, lui și fiului său, să ajungă cu bine în acest loc magic, cu vechi construcții coloniale. Peste noapte, caravanierul i1 trezi pe Amir ca să-i spună: „Mermoz... aviatorul... Mermoz îl chema, îmi aduc arnințe, a ajuns tocmai în Merika, în Lamerik..." Petrecură două zile și două nopți la Ndar, apoi, de cu zori, își continuară drumul spre Dakar. Călătoria dură o zi și o parte din noapte. Amir aștepta răsăritul soarelui ca să intre în Dakar, oraș care, cu bulevardele sale bine croite și cu clădirile moderne, îi amintea de Casablanca. Caravanierul era agitat. Amir plăți ce-i datora și îi spuse: „Caută-ne peste două luni. Nu vom fi departe de Moh." Moh era proprietarul unui mic hotel, „Prietenul Călătorilor”, unde lui Amir îi plăcea să poposească înainte de a-și face intrarea „oficială în centrul Dakarului. Se spălară, mâncară și se odihniră puțin. Fuseseră tratați ca niște prinți. Apoi Amir plecă după ce-i spuse fiului său: .Nu mă aștepta ca să mănânci. În lipsa mea, Moh va avea mare grijă de tine." Karim ieși să se plimbe. Amir nu considerase necesar să-i spună să fie atent. Știa că fiul său avea un simț al orientării foarte dezvoltat și că avea să se întoarcă fără probleme. În timpul plimbării, pe Karim îl încerca o senzație ciudată, dar plăcută: i se părea că e în siguranță aici, ca și cum toți senegalezii erau membrii familiei sale. Totuși, nu se prea obișnuia cu căldură apăsătoare și cu soarele aspru. "