Buimăcitoarele evocări și confesiuni ale Arianei Rosser Macarie (debut la 72 de ani !) sunt scrise percutant și copleșitor, cu mâna de profesionist al labirintului narativ. Nesaț evocativ și jubilație descriptivă. Ironie flegmatic-abrazivă, pitoresc psihologic și precizie casanta. Sensibilitate, sagacitate și cinism. Curaj dezarmant în etalarea cearcănelor propriului destin (steluța mea, o clonă născută din haos, după un calapod schilod). O autenticitate bine provocatoare, doldora de sinceritați inconfortabile pentru toată lumea, nu fără autopersiflări caustic-orgolioase și înțelepciuni tardive. Goana și risipa bezmetică prin paradisul iluziilor.Falsa resemnare a ridurilor care se contemplă sfidător, de nu chiar triumfător în oglindă (vitalitate tumultoasă) fie că-i vorba de fetița băiețoasă (poreclită Cațaveică, Zurlă, Colțoasă) cu tata sinucigaș, de fiica imprevizibil-năravașă, sora dominatoare, elevă ca o sălbăticiune nedomesticită, studenta caministă și traumele maternității, fie că trecem prin iubiri ratate, umilințele soției cu două divorțuri, spectrul otrăvit al soacrei, culisele televiziunii romane în epoca Octavian Paler-Tudor Vornicu, căsătoria cu un englez năucitor și sfertul de veac petrecut cu picanta nonșalanță într-o Anglie privită mucalit, tandru cârcotas, cu ghidușie valahă și mizantropie subtilă. Iar de-a lungul textuării (tricotării) frizând picarescul (Ariana adora Spania), sumedenie de oameni, stări, peisaje și fapte. Gara, livada, internatul, case de țară și oraș, bunici fabuloși, operații, Țandărei, Aluniș, Techirghiol, strada Berzei și Banu Manta, colegi, vedete sau protectori din radio și eleviziune, plus inevitabila vizită a ofițerului recrutor de la Securitate. În fine, marea slăbiciune de cititor a autoarei : Mândrie și prejudecată. De acum, citiți dumneavoastră. - Dan C. MIHĂILESCU
