Castelul de sticla

Castelul de sticlă este povestea adevărată și tulburătoare a unei familii nonconformiste pentru care aventură, spiritul liber și traiul neîngrădit de reguli inutile sunt mai presus decât confortul unui cămin tipic. Soții Walls își cresc cei patru copii învățându-i să nu se teamă de nimic, să gândească liber, să fie independenți, dar toate acestea vin cu prețul unei vieți de nomazi, al absenței unei case decente și, de multe ori, al lipsei mâncării și hainelor. Rex Walls, tatăl, un tip carismatic, de o extraordinară inteligență, îi învață pe copii istorie, fizică, vânează demoni împreună cu ei pentru a-i face să-și depășească temerile, le dăruiește stelele de pe cer de ziua lor, dar, dincolo de toate, nu reușește să le asigure un trai decent. Peste ani, fiica cea mijlocie, Jeannette, își povestește copilăria într-o carte unică, de un umor extraordinar, dar și de o profunzime emoționantă. Ceea ce face această carte atât de specială, devenită bestseller în numeroase țări, nu este doar curajul lui Jeannette Walls de a scrie lucrurile pe care un om obișnuit le-ar ascunde poate, din jenă, ci faptul că face asta cu tandrețe și dragoste față de familia sa, încercând mai degrabă să-și înțeleagă părinții decât să-i judece. Memoriile sunt basmele moderne. Autobiograful este pus față în față cu provocarea de a încerca să înțeleagă, să ierte, și chiar să iubească vrăjitoarea... Cititorii vor fi uimiți de inteligență și curajul copiilor familiei Walls. - The New York Times Book Review Șocantă, tristă, pe alocuri melancolică, această carte minunat scrisă descrie cu sinceritate, dar și cu o surprinzătoare afecțiune, relațiile cu părinții și tăria legăturilor unei familii, la bine și la rău. - American Library Association Fragment din cartea "Castelul de sticlă" de Jeannette Walls "În dimineața următoare, în loc să doarmă până târziu, așa cum făcea de obicei, mama s-a trezit odată cu noi, copiii, și ne-a însoțit până la școala gimnazială Battle Mountain, care era peste drum de școală elementară Mary S. Black. Și-a depus candidatura pentru o slujbă și a fost angajată pe loc, dat fiind că avea diploma, iar în Battle Mountain nu erau niciodată îndeajuns de mulți profesori. Cei câțiva profesori pe care îi avea orașul nu erau nici pe de parte elita pedagogiei, după cum îi plăcea tatei să spună, și totuși, în pofida acestor lipsuri, câte unul mai era concediat. Cu două săptămâni în urmă, domnișoară Page fusese dată afară după ce directorul o surprinsese plimbându-se cu o pușcă încărcată de colo până colo, pe coridorul școlii. Domnișoara Page a spus că nu voia nimic altceva decât să-și motiveze elevii să-și facă temele. Învățătoarea lui Lori nu se mai prezentase la cursuri cam din perioada în care fusese concediată domnișoara Page, așa că mama a fost repartizată să predea la clasa lui Lori. Elevii ei au simpatizat-o cu adevărat. Avea aceeași concepție despre educația copiilor, pe care o avea și despre creșterea lor. Consideră că regulile și disciplina stau în calea evoluției oamenilor și simțea că modalitatea cea mai bună pentru a-i lăsa pe copii să-și valorifice potențialul era să le oferi libertate. Nu-i pasa dacă elevii ei întârziau, sau dacă nu-și făceau temele. Dacă voiau să se dezlănțuie, ea nu avea nicio problema cu asta, atâta timp cât nu le făceau vreun rău celorlalți. Mama își îmbrățișă în permanența elevii și le spunea cât de minunați și de speciali îi consideră. Le spunea copiilor mexicani să nu lase pe nimeni vreodată să le spună că nu erau la fel de buni precum copiii caucazieni."