Catherine-Paris

    Catherine-Paris e o prințesă adevărată. Știe doar din poveștile bunicii că țara ei se află undeva departe, unde se vorbește altă limbă și unde sînt ținuturi mlăștinoase pe malul unui rîu numit Prut, și că strămoșii ei sînt nobili, iar rudele ei, capete încoronate. Catherine e o prințesă adevărată care locuiește în orașul căruia îi poartă numele, pe o străduță de lîngă Matignon, cu bunica, bucătăreasa și camerista. E o fetiță cuminte, care ia lecții de latină și se plimbă ore întregi prin Tuileries. Nimic mai străin de zvonul palatelor, de desăvîrșită etichetă a saloanelor și de obligațiile rangului nobiliar. Viața această tihnită și limpede se întrerupe neașteptat: dintr-un automobil strălucitor coboară un prinț adevărat…      Fragment din roman:       „La Palatul Auersburg de pe Gartnerstrasse, înainte de a fi prezentată împăratului, Catherine fu uimită de două vorbe pe care le auzi despre el. Franz Josef e politicos, iar în vremea lui nu va izbucni războiul. Care război? Și cum să nu fie politicos? De politețea imperială auzise în saloane, despre război află de la doamnele Billochon, care îi aduceau, iată, vești liniștitoare din lumea subsolurilor și a mansardelor unde se adăpostea pestriță slujitorime. Dar, după ce îl văzu pe împărat, își dădu seama că o vorbă a ei fusese gata-gata să-i stârnească supărarea cumnatei, ceea ce ar fi însemnat o răceală a întregii societăți vieneze, pentru că prințesa Auersburg, din rațiuni de rudenie și de caracter, trecea drept arbitru pentru două clanuri rivale: Olimpul și Verișorii. În timpul audienței de la arhiducesa Valerie, ființa așa de palidă încât era de mirare că poate fi în același timp atât de stânjenitoare dar și atât de stânjenită. Majestatea Sa Apostolică veni pe neașteptate să le vorbească - o favoare neprevăzută, de fapt îndelung cugetată. Această rupere de etichetă dovedea interesul pe care șeful casei de Habsburg și Lorena îl arată noii contese Leopolska. Împăratul venea de la doamna Schratt. E adevărat, era politicos dar, de atâta vreme de când domnea, sfârșise prin a deveni comun. Atâția prăvăliași ai Vienei, îndeosebi cizmari, atâția vizitii și cămătari îi imitaseră chipul, încât, la bătrânețe, ajunsese să semene el însuși cu toți purtătorii de favorite mătăsoase. La fel se întâmplase la Paris cu Napoleon al III-lea, model suprem al sergenților de stradă, și cu Louis-Philippe, cu care semănau toți notarii. E simpatic să ai în buzunar bănuți cu propriul portret. Franz Josef, supraviețuitor al tuturor nenorocirilor care îi loviseră pe rând familia, trăise îndeajuns să semene cu toată lumea. La întrebările care curgeau de peste tot după această primă întâlnire, Catherine răspunsese năucită: „Împăratul? Da, e fermecător, fermecător... parcă e din provincie!"."