Rezumat Catre pastorii duhovnicesti - Ioan de Kronstadt – Ioan de Kronstadt, sf.
Cele mai înalte ranguri dintre toate rangurile de pe pământ, cu care i-a investit pe oameni bunătatea lui Dumnezeu, sunt cel împărătesc și cel preoțesc. Celui dintâi îi este dată puterea deplină, cea mai mare pe pământ, iar acestuia din urmă - puterea cerească - de a închide și de a deschide cerul, de a lega și de a dezlega păcatele oamenilor, de a-i renaște pe oameni la o viață nouă, din cea pieritoarea la cea nepieritoare, din cea necurată la cea curată, de a-i muta din viața cea vremelnică în cea veșnică, de a-i sfinți și de a-i îndumnezei.
și ce om muritor poate corespunde întru totul înălțimii și sfințeniei cinului preoțesc? Dacă luăm în considerarea numai faptul că preotul, stând chiar înaintea tronului lui Dumnezeu în biserica cea pământească, trebuie să săvârșească atât de des înfricoșătoarele și de viață făcătoarele Taine ale lui Hristos, să mijlocească pentru toată lumea, pentru bunăstarea bisericilor lui Dumnezeu de pe tot pământul, să se roage pentru cei vii și pentru cei adormiți, de ce vrednicia îngerească este nevoie pentru acestea? Iar, dacă luăm în considerare și săvârșirea celorlalte taine, ce sfințenie trebuie, ce bogăție a iubirii lui Hristos din partea preotului? Iar propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu, spre a învăța, a călăuzi pe calea ce duce la veșnicie, cât de înaltă și de anevoiașa este această îndatorire?!
Aceasta este concepția ortodoxă despre preoție. și părintele Ioan de la începutul slujirii sale preoțești, a conștientizat acest sens al preoției dând sfaturi foarte folositoare păstorilor duhovnicești, ce sunt incluse pe paginile acestei cărți.
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Catre pastorii duhovnicesti - Ioan de Kronstadt?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Catre pastorii duhovnicesti - Ioan de Kronstadt și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.