Cu câteva săptămâni înainte de sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Contesa Margit Thyssen-Batthyany organizează un bal la castelul familiei din localitatea austriacă Rechnitz. La miezul nopții, oaspeții pleacă și împușcă 180 de evrei care așteaptă într-o gară să fie transportați în lagăr. Auzind povestea lui Tante Margit, scriitorul german Maxim Biller îl întreabă pe Batthyany: „Dar ce au toate acestea de-a face cu tine?”, lucru care îl determină pe autor să înceapă să caute răspunsuri.
Călătoriile sale îl poartă prin vechea Ungarie, prin Austria postbelică, prin Elveția zilelor noastre și prin Gulagul siberian. Autorul ajunge de pe canapeaua unui psihanalist care fumează pipa, în sufrageria unei supraviețuitoare a Holocaustului de la Buenos Aires. Astfel, Batthyany descoperă un secret care îi schimbă cu totul perspectivă asupra familiei sale, dar și asupra lui însuși. „Tante Margit a fost declanșatorul călătoriei mele de-a lungul istoriei. Datorită ei am început să mă interesez pentru întâia oară de originile mele. Masacrul a 180 de evrei a fost evenimentul care m-a apropiat de familia mea. La începutul investigațiilor, am vrut să aflu ce se întâmplase cu adevărat. Am cercetat arhivele, am scris scrisori, am citit dosarele din procesul Rechnitz și m-am întrebat ce membru al familiei noastre știa despre crimă și de ce nu vorbea nimeni despre asta. Bunicii mei discutaseră de nenumărate ori despre mătuși decedate, despre hachițele vreunui unchi, despre gloria apusă a Ungariei, pe când oamenii încă aveau maniere și bun gust. Cum de nu a suflat nimeni nicio vorba despre Rechnitz? Cum de nu menționase nimeni groapa comună de acolo?” Fragment din carte: "Într-o duminică, în primăvara lui 2009, m-am dus prima oară la Rechnitz, pentru a afla ce legătură avea mătușa mea cu acea crimă. Am ajuns la Viena, dis-de-dimineață, cu trenul de la Zurich, am închiriat o mașină, trecând prin păduri și pe lângă vii încă pline de struguri mici și tari. Rechnitz nu este o localitate frumoasă, nu e nimic mai mult decât o stradă principală, în dreptul căreia stau înșirate, pe stânga și pe dreapta, case scunde cu ferestre înguste mascate de draperii impenetrabile. Nu are vreun punct central sau vreo piață, iar castelul pe care industriașul german și colecționarul de artă putred de bogat Heinrich Thyssen l-a trecut pe numele fiicei sale, Margit - Tante Margit a noastră nu mai există. Rușii l-au bombardat când au invadat Austria, în 1945, iar locatarii săi au plecat, luând cu ei toată mobila, tablourile și covoarele. În fiecare an, Asociația Refugius organizează o ceremonie de comemorare a evreilor uciși. La intrarea în localitate, la Kreuzstadl, locul presupus al odioasei fapte, devenit astăzi memorial, oamenii cântă și se roagă. Nu trebuie să uităm niciodată crima petrecută aici - s-a spus și la ceremonia din acel an. M-am așezat oarecum deoparte, în fond nu cunoșteam pe nimeni. "
