Ce este omul?

Ce este omul? Antropologia actuală în lumina teologiei Trăim într-o epocă a antropologiei. O cuprinzătoare știință despre om este unul dintre țelurile principale ale eforturilor spirituale din prezent. O seamă întreagă de ramuri ale cercetării științifice s‑au unit în acest scop. Tocmai problematica lor, cândva specifică, le-a adus, în această chestiune, într-un contact adesea neașteptat cu alte cercetări. Biologi și filozofi, juriști și sociologi, psihologi, mediciniști și teologi au ajuns, în chestiunea omului, la convingeri înrudite și, în parte, au găsit chiar un limbaj comun. Metodele specializate par să contribuie sub ochii noștri la depășirea propriei lor fărămițări, în timp ce prinde forma o nouă și cuprinzătoare înțelegere a omului. Științele care se ocupă de om sunt astăzi pe cel mai bun drum pentru a dobândi, în conștiința generală, locul pe care în secolele anterioare l-a deținut metafizica… Astăzi, în fața libertății modelatoare a omului în raport cu lumea, se ridică cu deosebită urgentă întrebarea ce este omul însuși. Omenirea și-a pierdut vechiul punct de sprijin al ordinilor stabile, fie ele ordini ale cosmosului sau pretinsa ordine a societății oglinditoare a cosmosului. Istoria modernă a spiritului este marcată, de la Pascal până în prezent, de spaimă în fața libertății fără margini a omului modern. În realitate, la întrebarea: ce este omul? nu se mai poate răspunde astăzi plecând de la lume, ci întorcându-ne la omul însuși. Prin această știință despre om căpătă o importanță pe care nu a avut-o niciodată. - Wolfhart Pannenberg   Wolfhart Pannenberg, un important teolog și gânditor contemporan propune, în această lucrare, o radiografie a condiției umane din perspectiva antropologiei teologice. Forța unificatoare a demersului său explicativ rezidă în viziunea "deschiderii spre lume" a omului. Susținător al libertății noastre și al virtuților modelatoare ale acesteia, Pannenberg afirmă temeiul ei numai în contextul raportării la Dumnezeu. Acesta este singurul garant al satisfacerii presiunilor noastre pulsionale spre infinit. De altfel faptul însuși de a dispune de lume în finitudinea ei - ca etalare a libertății - este posibil numai având, ca fundament, relația cu divinitatea. O consecință interesantă a acestei perspective este continuitatea firească văzută de autor între credința creștină - reprezentând la scară istorică dialogul cu infinitul - și cunoașterea contemporană, laică. Aceasta din urmă e posibilă datorită primeia. Combinând, așadar, perspectiva asumată a credinței cu latura discursivă, Pannenberg traversează, alături de cititor - însoțind lectura cu un ton personal și cald - teme fundamentale ale condiției noastre: încrederea, egocentrismul, timpul, iubirea sau istoria. - Irina-Gabriela Buda, România Liberă