Ce nu a scris tata in condica

Cartea Elvirei Istrate Groza se naste dintr-o sarcina morala, dintr-o asumare facuta in numele si in urma tatalui. Observatorul padurar dintr-un sat bistritean cedeaza fiicei lui, impreuna cu o condica de insemnari pastrata cu sfintenie pana la sfarsitul vietii, misiunea de a duce mai departe si a face cunoscuta "lumea lui". Din acele notatii fruste, fara ambitie sau stil literar, se dezvolta in cartea de fata, prin starnirea si recuperarea narativa a trecutului, o intreaga lume - copilaria, familia, satul, caracterele, limbajul, muncile, nevoile, comunicarea, schimbarile aduse de Revolutie. Avem aici un tablou complex cu splendori blande, specifice vietii taranesti, cu umbre, taceri si neputinte ale unei comunitati rurale sortite destramarii. Este imaginea stingerii lumii taranesti, disparitiei modului de viata traditional, a unui fel omenesc de a fi si gandi. - Vianu Muresan